Compania a inregistrat pierderi incepand din luna ianuarie, odata cu trecerea la evaluarea la standarde internationale de contabilitate IFRS a portofoliului actiuni cotate. Investitiile Fondului in actiuni au fost inregistrate, dupa standardele IFRS, la valoare justa prin profit sau pierdere. Cea mai mare parte a pierderii a rezultat din declinul titlurilor OMV Petrom (SNP), influentate de evolutia pretului petrolului pe pietele externe.

Astfel, Fondul Proprietatea a raporat un rezultat negativ de 502 milioane de lei in ianuarie, prima luna de aplicare a noii metodologii. La finele lunii aprilie, rezultatul negativ se situa la 304 milioane de lei. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a dispus in luna mai revenirea la standardele romanesti de contabilitate si a amanat pentru ianuarie 2016 adoptarea IFRS.

Masura a determinat trecerea Fondului Proprietatea de la o pierdere de 304 milioane de lei (IFRS) la finele lunii aprilie la un profit de 371,8 milioane de lei la sfarsitul lunii mai (standarde romanesti).

Pe ansamblul anului 2014, Fondul Proprietatea a obtinut un profit record de 1,012 miliarde de lei, in urcare cu 48% fata de anul 2013. Valoarea activului net (VAN) se situa la finele lunii iunie la 12,65 miliarde de lei (2,83 miliarde de euro) in scadere cu 4,4% fata de 13,24 miliarde de lei la finele anului trecut, reiese dintr-un raport transmis de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Comparativ cu 14,85 miliarde de lei la mijlocul anului trecut, valoarea activului net inregistreaza un declin de 14,8%.

Citeste si:

La cea mai recenta cotatie de pe bursa, de 0,8095 lei/unitate, actiunile Fondului Proprietatea se tranzactioneaza la un discount de 31,69%, in timp ce capitalizarea este de 9,86 miliarde de lei (2,23 miliarde euro). Actiunile listate reprezentau la finele lunii iunie 49,57% din portofoliul de active al Fondului, iar titlurile nelistate 51,19%, restul fiind lichiditati nete si creante.
Cele mai importante detineri, in functie de ponderea in valoarea activului net, erau la sfarsitul lunii iunie OMV Petrom (SNP), cu 32,07%, fata de 33,16% in decembrie, si Hidroelectrica, cu 17,22%, comparativ cu 17% la finele anului trecut.

Fondul avea in conturi la mijlocul anului 101 milioane de lei, precum si investitii de 5,83 milioane de lei in titluri de stat. Portofoliul includea la finele lunii martie depozite bancare de 44 milioane de lei si titluri de stat de 110 milioane de lei, iar in decembrie titluri de stat in valoare de 194,6 milioane de lei si depozite bancare de 109,4 milioane de lei.

Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip inchis, infiintata in 2005 pentru despagubirea persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si imposibil de retrocedat in natura. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucuresti in 2011.