Cotatia Romgaz a coborat marti pana la un minim de 29,3 lei/unitate, in scadere cu 3,77% fata de inchiderea de 30,45 lei/titlu din sedinta de luni. Pretul actiunilor si-a revenit ulterior partial, schimburile fiind realizate in jurul orei 12:00 la 29,55 lei/unitate, in declin cu 3% comparativ cu ziua anterioara.

"Este similar cu ceea ce s-a intamplat cu OMV Petrom (SNP) cand a anuntat FP ca vinde actiuni ale companiei. Cand intra in piata o cantitate de actiuni atat de mare scade pretul. De asemenea, vanzarea se face printr-un plasament privat accelerat, deci va fi un discount fata de piata. Scaderea este conjuncturala si pretul isi va reveni probabil in perioada urmatoare. O revenire depinde insa si de pretul la care va vinde Fondul Proprietatea", a declarat directorul de operatiuni al SSIF Estinvest, Marcel Murgoci, scrie Mediafax.

Fondul Proprietatea a anuntat luni seara deschiderea unui plasament privat accelerat pentru vanzarea unui pachet de pana la 3,78% din actiunile Romgaz, valorea participatiei fiind de 444 milioane lei (100,4 milioane euro) la cotatia din inchiderea sedintei de luni. Plasamentul accelerat este adresat exclusiv investitorilor calificati.

Cele 14.582.000 actiuni care fac obiectul tranzactiei reprezinta 37,83% din detinerea Fondului la Romgaz. Potrivit celor mai recente date disponibile, Fondul Proprietatea detine 38.542.960 actiuni la Romgaz, reprezentand 10% din titlurile companiei. Producatorul de gaze naturale este controlat de stat, prin Ministerul Energiei, cu o detinere de 70%.

Citeste si:

Fondul Proprietatea a vandut si in iunie anul trecut, prin plasament privat, un pachet de 4,99% din actiunile Romgaz, pretul rezultat in urma operatiunii avand un discount de aproape 6% fata de cotatia bursiera anterioara anuntului. FP a atras 644,6 milioane lei (198,6 milioane dolari) in urma tranzactiei.

De asemenea, in iulie anul trecut, Fondul a vandut prin plasament privat participatia de 13,5% detinuta la Transelectrica (TEL), pentru 212,7 milioane lei (48,5 milioane euro), la un pret cu 8% sub cotatia bursiera de la sfarsitul sedintei anterioare publicarii anuntului, iar in august 2014 a cedat 23,6% din compania de transport de produse petroliere Conpet Ploiesti (COTE) pentru 99,8 milioane lei (22,5 milioane euro), cu un discount al pretului pe actiune de 8% fata de cotatia din piata inaintea anuntarii planului de vanzare.

Fondul a vandut anul trecut integral participatiile detinute la Erste Group Bank (EBS), Raiffeisen Bank, Resib (RESI), Turdapan (TUSB), Transelectrica, Transilvania-Com si Severnav (SEVE), precum si partial din detinerile la Romgaz, Conpet, Oil Terminal (OIL) si Primcom.

Sursa foto: Shutterstock