O prima serie de romanesti listate pe bursa si-au publicat in premiera raportul de guvernanta corporativa, mentionand criteriile din noul cod pe care nu le indeplinesc, sau pe care le indeplinesc doar partial. Totusi, “desecretizarea” salariilor si a politicilor de remuneratie la nivel de top management ramane un subiect tabu chiar si in cazul societatilor care in mod voluntar au facut raportarea.

Codul a intrat in vigoare la inceputul acesui an, insa companiile listate pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) nu sunt obligate sa il adopte, aderarea la acesta fiind strict optionala. De asemenea, nerespectarea unor anumite prevederi nu atrage nicio sanctiune, teroetic singurul lucru afectat fiind imaginea respectivelor companii in fata actionarilor si a investitorilor.

Primele companii care au publicat raportul de guvernanta corporativa sunt Zentiva (SCD), Conpet (COTE), BRD, SIF Oltenia (SIF5), Socep Constanta (SOCP) si Petrom (SNP). De asemenea, Bursa de Valori Bucuresti a anuntat ca va publica la o data ulterioara raportul, avand in vedere schimbarile recente din Consiliul de Administratie.

Prin lansarea codului de guvernanta corpoativa BVB isi propune sa mareasca nivelul de transparenta al companiilor listate.

Printre altele, codul de guvernanta corporativa prevede ca societatea trebuie sa publice pe pagina sa de internet si sa includa in raportul anual o declaratie privind implementarea politicii de remunerare in cursul perioadei anuale care face obiectul analizei. Printre altele, in aceasta trebuie sa fie detaliate componentele remuneratiei conducerii executive (salarii, prime anuale, stimulente pe termen lung legate de valoarea actiunilor, beneficii in natura, pensii si altele).

Cu exceptia Conpet, niciuna din cele sase companii nu ofera cifre exacte cu privire la salarii, iar descrierile politicilor de remuneratie sunt vagi in cel mai bun caz.

Ce spun companiile despre salariile directorilor si administratorilor

Conpet este singura companie in cazul careia un actionar ar putea afla politica de remunerare si salariul CEO-ului Liviu Ilasi, insa nu din raportul de guvernanta corporativa, ci din raportul anual al administratorilor, publicat in aprilie anul trecut. Indemnizatia fixa brut lunara incasata de Liviu Ilasi este de 25.272 lei, in vreme ce membrii Consiliului de Administratie (CA) incaseaza 4.180 lei brut, lunar. lndemnizatia fixa lunara este stabilita in functie de casligul salarial mediu lunar comunicat de INS pentru ramura in care isi desfasoara activitatea Conpet.

SIF Oltenia este celalalt caz oarecum fericit in care un actionar cu suficient de multa rabdare ar putea afla detalii despre salariile administratorilor. In raportul de guvernanta corporativa nu se face nicio mentione cu privire la salarii, asa ca potentialii investitori trebuie sa rasfoiasca Raportul Consiliului de Administratie de la sfarsitul anului 2014. In acesta se mentioneaza ca indemnizatia lunara a membrilor CA se stabileste la nivelul a doua salarii medii brute pe societate pentru fiecare administrator, trei salarii medii brute pe societate pentru vicepresedinte si patru salarii medii brute pe societate pentru presedinte (Tudor Ciurezu).

Pentru realizarea tintei anuale de profit, administratorii mai au dreptul sa primeasca, in ansamblu, si 0,5% din profitul net realizat, stimulent conditionat de aprobarea acestuia in AGOA de aprobare a situatiilor financiare anuale. Avand in vedere prevederile de mai sus si salariul mediu brut lunar de 18.408 lei inregistrat la SIF Oltenia in 2014, rezulta ca presedintele Tudor Ciurezu a fost remunerat in 2014 cu 73.632 lei/luna brut + un bonus anual de 67.768 lei.

Politica de remuneratie a fost stabilita intr-o Adunare a Actionarilor SIF Oltenia din 2013, ea ramanand neschimbata pana in prezent. Aceasta nu se va modifica pana in 2017, adica in perioada in care au fost stabilite drepturile administratorilor in actualul mandat.

Petrom, cea mai mare companie din Romania, si-a publicat de asemenea raportul de guvernanta corporativa, anuntand ca indeplineste majoritatea criteriilor, mai putin cel legat de publicarea salariilor si cel ce vizeaza formarea unui comitet de nominalizare format din membri neexecutivi care va conduce procedura nominalizarilor de noi membri in CA. Oficialii Petrom nu au facut nicio mentiune concreta cu privire la nerespectarea prevederii privind salariilor mentionand insa ca “principala cauza a neconformarii cu unele prevederi ale Codului deriva din particularitatile si istoricul Societatii”.

Cu trei ani in urma, atunci cand a fost intrebata despre posibilitatea publicarii salariilor conducerii, pe modelul practicat in Austria sau SUA, Mariana Gheorghe (foto), CEO-ul Petrom, afirma ca “Ne dorim sa existe o baza mai mare la care sa ne raportam, nu sa fim singurii care fac acest lucru”.

Nici BRD, cea mai mare banca listata pe BVB, nu a dat detalii despre salariile managerilor in raportul de guvernanta corporativa. Reprezentantii bancii spun insa ca vor dezvalui aceste informati in raportul anual al administratorilor incheiat pentru data de 31 decembrie 2016, asadar, peste mai bine de un an.

Socep nu are politica de remunerare, insa sefii operatorului portuar spun ca o vor implementa in viitor. De cealalta parte, Zentiva a anuntat doar ca remuneratia administratorului independent este fixa, iar ceilalti membri ai Consiliului de Administratie au mandate gratuite.

La finanul sedintei de tranzactionare de marti, pe bursa si-au mai publicat rapoartele de guvernanta corporativa si companiile Vrancart, Nuclearelectrica, Broker Cluj, Oil Terminal, Romgaz si Stirom.

Foto: Shutterstock, Mediafax

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri