“Am cautat oportunitati de investitii peste hotare si exemplul pe care l-as mentiona este un fond din Romania creat pentru despagubirea fostilor proprietari din perioada comunismului (n.red. Fondul Proprietatea). Astazi, acesta se tranzactioneaza la un discount substiantial atat fata de valoarea activelor nete (VAN) calculata de ei, cat si fata de valoarea reala pe care eu consider ca Fondul o are”, mentioneaza, in cadrul unui podcast publicat pe Seeking Alpha, Chris DeMuth, fondator si partener in cadrul Rangeley Capital.

Rangeley este un administrator de fonduri de hedging american de mici dimensiuni, cu active de circa 65 mil. dolari.

Se poate spune ca FP nu isi supraevalueaza activele, ci mai degraba la subevalueaza

“Fondul se tranzactioneaza la un discount de 38% fata de VAN, iar o mare parte din active sunt in prezent actiuni ale unor companii nelistate. Am urmarit atent evolutia acestora, iar in general dupa listare isi maresc valoarea, asa ca se poate spune ca FP nu isi supraevalueaza activele, ci mai degraba la subevalueaza”, a mai declarat Chris DeMuth.

Managerii Fondul Proprietatea sunt Franklin Templeton, carora le-as acorda un calificativ 'A-' la capitolul talente. (...) Cel mai mare actionar este Paul Singer, de la Elliott, iar lor le-as acorda calificativul 'A+' la capitolul talente

La sfarsitul lui decembrie 2015, Fondul Proprietatea avea o valoare a activului net/actiune de 1,1564. La mijlocul zilei de vineri, 22 ianuarie, un titlu FP era evaluat pe Bursa de Valori Bucuresti la 0,733 lei. Avand in vedere aceste cotatii, Fondul Proprietatea se tranzactiona la un discount de 36,6%. Discountul a scazut de la peste 50% in 2011 (anul listarii) la un minim de circa 20% la inceputul lui 2015.

Citeste si:

“Managerii Fondul Proprietatea sunt Franklin Templeton, carora le-as acorda un calificativ 'A-' la capitolul talente… sper sa mai imi raspunda totusi la telefoane. Cel mai mare actionar este Paul Singer, de la Elliott, iar lor le-as acorda calificativul 'A+' la capitolul talente – oricum imi pasa mai mult sa imi raspunda ei la telefoane. Singer a angajat si o echipa de avocati care sa se uite peste umarul Templeton in Romania. (…) In actionariat se mai afla si Bill Gates”, afirma reprezentantul Rangeley Capital.

Andrew Walker, portfolio manager in cadrul Rangeley, subliniaza ca 21% dintre actionarii Fondul Proprietatea sunt romani persoane fizice, pe care ii descrie ca fiind “practic partea neinformata a actionarilor, care nu verifica cand este cel mai bun moment sa vanda si fac acest lucru cand au nevoie de bani”. “Probabil acum voi primi niste ‘hate mails’ de la romani”, adauga Walker.

Fondul de hedging Elliott Associates detine 19,8% din capitalul FP si controleaza 21% din drepturile totale de vot. Romanii persoane fizice au 21,2% din actiunile Fondul Proprietatea, in vreme ce fondurile de investitii locale controleaza 13% din titlurile FP.

Fondul Proprietatea a scazut pe bursa cu 9,2% in acest an, in linie cu evolutia generala a pietei. Cu doua saptamani in urma, reprezentantii FP au anuntat ca au trimis la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) documentatia necesara pentru initierea unei oferte publice de cumparare a propriilor actiuni in cadrul celui de-al saselea program de rascumparare.

Sursa foto: Shutterstock