Privatizarea fostei Romtelecom a fost amanata in repetate randuri de-a lungul ultimilor ani, dupa reluarea procesului in 2013. La acel moment statul a desemnat echipa de brokeri, bancheri si avocati care sa intermedieze tranzactia: UBS (cea mai mare banca din Elvetia), Swiss Capital si BT Securities (case de brokeraj locale) si casa de avocatura Musat&Asociatii.

“Noi ne dorim o listare, o transparentizare a acestei companii in care am foarte mare incredere. Potentialul de crestere al Telekom este ridicat. Poate acum lucrurile nu arata asa, dar sunt convins ca ne aflam la un nou punct de inflexiune pentru aceasta companie. Nu pot da un deadline pentru ca privatizarea Telekom tine de piata”, a mai adaugat Bostan.

Ministrul nu a vrut sa mentioneze la cat evalueaza statul roman pachetul de actiuni pe care il controleaza in cadrul Telekom, spunand ca in acest fel ar putea afecta procesul privatizarii.

Statul detine 46% din actiunile Telekom, celelalte titluri fiind controlate indirect de nemtii de la Deutsche Telekom.

Sursa foto: Mediafax