In acest an, bursele de actiuni au avut cel mai prost debut din istorie. La minimele din ianuarie, indicele american S&P 500 pierduse peste 12% in numai trei saptamani, iar principalul indice al pietei romanesti, BET, peste 14% in acelasi perioada.

„Totusi, chiar daca pentru investitorii pe termen scurt ar fi mai prudent sa evite investitiile in actiuni in perioada urmatoare, orientandu-se spre activele traditionale de refugiu precum aur si titluri de stat, pentru investitorii orientati pe termen lung aceasta volatilitate nu ar trebui sa conteze”, spun analistii Tradeville.

Acestia subliniaza faptul ca indiferent ce perioada de 20 de ani am alege, bursele de actiuni s-au dovedit a fi cea mai buna destinatie pentru investitii, depasind cu usurinta castigurile aduse de depozite bancare, titluri de stat, obligatiuni emise de companii sau marfuri.

Chiar si in scurta ei istorie, bursa de la Bucuresti confirma aceasta teorie. Indicele BET a fost lansat in septembrie 1997, insa in cei 18 ani de existenta a fost deja martorul a trei crize pe pietele financiare: criza asiatica din 1997-1998, care a afectat indeosebi economiile emergente, spargerea bulei internetului de pe bursa americana la inceputul anilor 2000 si criza financiara din 2007-2008. Acestea au fost insotite de caderi ale indicelui BET cuprinse intre 27% si 83%, care i-au determinat pe multi jucatori cu agende speculative sa se retraga definitiv din piata.

Citeste si:

„Cu toate acestea, daca un investitor orientat pe termen lung ar fi investit periodic in indicele BET de la crearea sa si pana acum (sfarsitul lui februarie), ramanand in piata inclusiv in perioadele de criza, acesta s-ar fi bucurat de un randament anualizat de 10,87%. De exemplu, daca acest investitor ar fi alocat lunar 100 lei din economiile sale catre companiile din indicele BET timp de 18 ani (adica un total de 21.600 RON, fara a tine cont de valoarea in timp a banilor), ignorand cu rabdare volatilitatea de pe parcurs ar fi ajuns azi la un portofoliu de circa 90.650 lei”, se mentioneaza intr-o analiza a Tradeville.

Reluand exemplul anterior, daca investitorul ar fi alocat lunar 100 lei din economiile sale catre ETF BET Tradeville, de la lansarea acestuia (in vara lui 2012) si pana la finele lui februarie 2015 ar fi ajuns sa detina un portofoliu de circa 4.400 lei. ETF-ul este un fond de investitii listat la bursa al carui scop este replicarea cat mai fidela a indicelui BET. Tradeville este market-maker pe ETF BET.

Investitia la bursa i-ar fi adus astfel un randament anualizat de 8,15%. Prin comparatie, un depozit bancar in lei deschis in august 2012 i-ar fi adus in urmatorul an o dobanda medie de circa 5,3%, potrivit datelor centralizate de BNR, insa, in urma ciclului de relaxare monetara pornit de Banca Nationala, acelasi depozit i-ar fi oferit in momentul de fata, in medie, o dobanda anuala de numai 1,35%.

Sursa foto: Shuterstock