Potrivit oficialilor Ministerului, noile prevederi propuse au ca scop final reclasificarea pietei de capital romanesti in categoria pietelor emergente care, odata atins, va aduce Romaniei o vizibilitate crescuta la nivel european si mondial si va crea premisele atragerii unor noi categorii de participanti.

Cele mai importante masuri vizeaza transpunerea la nivel legislativ national a Directivelor europene ce obliga emitentii de valori mobiliare admise la tranzactionare pe o piata reglementata, care isi au sediul sau isi desfasoara activitatea intr-un stat membru, la o mai buna informare a investitorilor. De exemplu, cand un actionar dobandeste sau cedeaza actiunile cu drepturi de vot ale unui emitent ale carui actiuni sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata, acesta trebuie sa notifice emitentului procentajul din drepturile de vot pe care il detine in urma acestei operatii.

De asemenea, companiile active in industriile extractive (petrol, gaze si minerale) si in sectorul forestier sunt obligate sa declare, intr-un raport anual separat, platile efectuate catre guvernele tarilor in care isi desfasoara activitatea.

Citeste si:

O alta masura vizeaza sporirea integritatii pietelor financiare europene prin stabilirea de sanctiuni penale pentru cele mai grave abuzuri de piata comise intentionat. Pentru persoanele fizice, utilizarea abuziva a informatiilor privilegiate si manipularea pietei sunt sanctionate cu o pedeapsa maxima cu inchisoarea de cel putin patru ani. Companiile care se fac vinovate de infractiuni de abuz de piata sunt pasibile de amenzi penale sau de alta natura. Sanctiunile pot ajunge pana la interdictia temporara sau permanenta de a desfasura activitati comerciale.

De asemenea, sunt scoase in afara legii trei tipuri de abuz: manipularea pietei; utilizarea abuziva a informatiilor privilegiate si divulgarea neautorizata a informatiilor fara caracter public.

Nu in ultimul rand se consolideaza sanctiunile administrative care pot fi si ele impuse pentru abuzurile de piata, precum si competentele de investigare ale autoritatilor nationale de reglementare in vederea detectarii abuzurilor de pe pietele financiare.