Listarea Hidroelectrica ar fi fost o gura de oxigen pentru piata de capital romaneasca, dupa ce din 2011 singurele listari au fost companiile de stat sau cele de pe AeRo. Mai mult decat atat, in ultimele luni s-a discutat intens despre progresul la statutul de piata emergenta, pentru care mai avem de indeplinit un singur criteriu: cel de lichiditate, pentru indeplinirea caruia avem nevoie o listare de anvergura Hidro. Insa, ministerul nu se grabeste sa faca listarea in orice conditii, doar de dragul de a o bifa.

Bursa are de dat in toamna unul dintre cele mai importante examene

Bursa are de dat in toamna unul dintre cele mai importante examene

La solicitarea wall-street.ro, reprezentantii Ministerului Energiei nu au avansat un termen clar pentru listare, insa au explicat ca este o prioritate, dar este important ca Hidroelectrica sa fie pregatita tehnic si sa aiba o conducere numita pe criterii de guvernanta corporativa.

„Hidroelectrica are in prezent un Consiliu de Supraveghere si un Directorat numit pe o perioada determinata, urmand ca in urmatoarele luni sa selectam noi administratori, potrivit prevederilor OUG nr. 109/2011”, au declarat reprezentantii Ministerului.

Pe langa administratori noi, ministerul isi doreste ca Hidro sa aiba un plan de afaceri, inclusiv pentru banii pe care ii va obtine din listare. „Momentul listarii trebuie sa fie determinat de elemente tehnice, dar si de conditiile de piata. In primul rand compania trebuie sa fie pregatita din punct de vedere tehnic, sa aiba o conducere numita pe criterii de guvernanta corporativa, sa aiba un plan de afaceri, inclusiv pe proiectele in care ar putea sa investeasca banii pe care i-ar obtine din listare”, au mai spus reprezentantii Ministerului Energiei.

Listarea pachetului de actiuni este o prioritate, spune Ministerul, mentionand ca membrii comisiei de privatizari lucreaza continuu la acest proces. Insa, si conditiile de piata sunt importante in acest context.

„Hidroelectrica trebuie listata in momentul in care sunt intrunite acele conditii de piata, pe pietele internationale sau pe piata romaneasca, in functie de context, care sa permita companiei sa obtina cel mai mare pret pentru noile actiuni emise. Reamintim ca vanzarea unor actiuni Hidroelectrica reprezinta o majorare de capital, fondurile obtinute in urma listarii vor ramane exclusiv la dispozitia societatii”.

Astfel, cateva calcule simple indica faptul ca sansele ca Hidroelectrica sa se listeze in acest an scad considerabil. Recrutarea de manageri privati va dura cateva luni si, presupunand ca acesti vor realiza rapid un plan de investitii, pregatirea ofertei mai are nevoie de 4-6 luni. Astfel, inceputul anului viitor pare a fi un termen mai realist.

Listarea, esentiala pentru piata de capital

Speranta bursei la nivel de lichiditate sta doar in companiile de stat. Nicio companie privata nu s-a mai listat pe piata reglementata din 2008 si, in acest moment, singurele zvonuri sunt legate de o posibila listare a RCS&RDS, desi nu exista informatii clare in acest sens.

Listarea Hidroelectrica ar aduce un plus de lichiditate semnificativ, care ar putea ajuta Bursa sa fie inclusa la statutul de piata emergenta de catre marile agentii de rating.

Citeste si:

Totusi, actorii pietei nu opteaza pentru o listare facuta pe graba, doar pentru a bifa acest criteriu, ci prefera mai degraba una pregatita temeinic, care sa aduca investitori activi in viata si sa maximizeze efectele. Strategia ministerului pare sa urmeze aceste recomandari, astfel ca, indiferent cand va fi, listarea Hidro sa aduca beneficii reale si pe termen lung.

Recent, intr-o emisiune marca Wall-Street TV, Nicu Grigoras, director de tranzactionare la Intercapital Invest, declara ca spera ca actionarul majoritar, consortiul si institutiile pietei sa isi propuna ca oferta sa fie accesata de cateva sute de mii de actionari. “Ar fi benefic ca un numar mult mai mare de actiuni sa fie alocat catre retail, spre deosebire de alte oferte, cum a fost cazul Romgaz, de exemplu. In plus, oferta ar trebui sa fie popularizata catre un numar mare de oameni, ar putea fi punctul de inceput pe bursa pentru multi romani. Daca o facem pe genunchi, in 2-3 luni, doar ca sa o bifam anul acesta, toate aceste beneficii nu vor mai fi atinse”.

Este posibila listarea Hidroelectrica la bursa in aceasta toamna?

Este posibila listarea Hidroelectrica la bursa in aceasta toamna?

La inceputul lunii mai, actionarii companiei Hidroelectrica, Ministerul Energiei si Fondul Proprietatea, au reinnoit un acord cu sindicatul de intermediere format din Morgan Stanley si Raiffeisen Bank. Acordul prevede ca statul va lista 15% din actiunile Hidroelectrica prin majorarea capitalului companiei, iar Fondul Proprietatea urmeaza sa vanda o participatie de 5% din propria detinere si o alta de 3,75% reprezentand drepturile de subscriere ale Fondului in cadrul procesului de majorare a capitalului.

Statul si FP reinnoiesc acordul pentru listarea Hidroelectrica

Statul si FP reinnoiesc acordul pentru listarea Hidroelectrica

Valoarea listarii ar putea atinge 2,65 miliarde de lei (586 mil. euro), pe baza evaluarii Hidroelectrica inclusa in activul net al Fondului Proprietatea la 31 martie 2016.

Anul trecut, reprezentantii Guvernului declarau ca iau in calcul sa listeze Hidroelectrica atat la Bucuresti, cat si la Londra. Remus Borza, seful EuroInsol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, declara in emisiunea WALL-STREET 360 ca isi doreste ca listarea companiei sa se faca exclusiv la Bursa de Valori Bucuresti, pentru a sustine piata de capital romaneasca.

Borza: Prin listarea Hidro, Bursa are sansa de a nu mai fi Cenusareasa

Borza: Prin listarea Hidro, Bursa are sansa de a nu mai fi Cenusareasa

Borza a criticat conducerea Bursei de Valori Bucuresti, care ar trebui sa fie mai activa in atragerea de companii private.

,,Marii specialisti, expatii de la BVB care isi iau o caciula de bani de la luna la luna ar trebui sa fie ceva mai implicati. Ei vor sa isi imbunatateasca indicatorii doar pe spinarea companiilor statului. De 3 ani doar asta fac, stau cu miloaga pe la usa ministrului Energiei sau a guvernului : <<hai ma, mai listeaza-mi si mie o companie>>. Ati vazut in ultimii 3 ani o companie privata listata la BVB?”, a declarat Remus Borza.

Si Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a recomandat Bursei sa isi canalizeze eforturile spre atragerea de companii private pe bursa si sa nu le mai astepte doar pe cele de stat. “Nu cred ca singurul motor al dezvoltarii pietei de capital sunt companiile de stat; am vazut ca pana acum asa a fost. Nu spun ca este un lucru rau, deoarece sectorul energetic a avut de castigat din aceasta relatie cu bursa, dar mi-as dori sa vand si companii din domeniul privat listate. As vrea sa vad mai multa activitate si o crestere a viziblitatii in aceasta zona”, a declarat Victor Grigorescu, la inceputul acestui an.

"Companiile de stat nu sunt singurul motor al dezvoltarii bursei"

"Companiile de stat nu sunt singurul motor al dezvoltarii bursei"

Sursa foto: Andrey_Popov / Shutterstock