Compania KMG International (KMGI), prin care grupul kazah de stat KazMunayGas controleaza rafinaria Petromidia, a anuntat joi ca negocierile dintre KazMunayGas si compania chineza China Energy Company Limited (CEFC) pentru vanzarea pachetului de 51% din actiunile KMG International NV au ajuns in etapa finala.

„De aceea, acordul intre KMG NC si CEFC care atesta angajamentul ferm de a efectua tranzactia urmeaza sa fie semnat, impreuna cu un set de documente, confirmand astfel parteneriatul solid dintre cele doua companii”, arata comunicatul companiei, conform News.ro.

Activele detinute si operatiunile desfasurate de KMGI in Europa si in regiunea Marii Negre vor servi drept platforma de dezvoltare si vor viza atat cresterea performantelor operationale si financiare ale KMGI, cat si extinderea activitatilor si operatiunilor efectuate de catre CEFC la nivel international, sustine KMG International.

„Parteneriatul strategic va aduce beneficii pentru KMG NC, CEFC si KMGI si va stabili cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune, contribuind la cresterea economica si sociala in zonele in care aceste proiecte vor urma sa fie implementate, cele mai multe dintre ele fiind in Romania”, arata compania. KazMunayGas este un grup controlat de statul kazah, cu activitati de explorare, productie, rafinare si transport de hidrocarburi din Kazahstan.

Tara a fost lovita in ultimii ani de scaderea pretului petrolului, care a redus incasarile la buget si i-a facut pe liderii kazahi sa accepte cedarea unor active, spun analistii. CEFC este o companie chineza care are operatiuni in energie, servicii financiare si investitii.

In 27 iulie, KazMunayGas a initiat proceduri legale impotriva Romaniei, dupa ce procurorii DIICOT au pus sub sechestru rafinaria Petromidia, intrerupand in acest fel planul de vanzare a unei participatii de control catre o companie chineza. Conform procedurilor, dupa ce a instiintat Guvernul, compania kahaza incearca o rezolvare pe cale amiabila, inainte de a ajunge la ICSID.

"Speram ca aceasta perioada de trei-sase luni va fi suficienta pentru a gasi impreuna o solutie. Ne exprimam ingrijorarea fata de tratamentul aplicat de autoritatile romane investitilor noastre, care sunt protejate de tratatele internationale. Au existat consecinte negative, precum sechestrul, limitarea posibilitatii de a ne dezvolta, actiuni care, de exemplu, nu ne permit anumite tranzactii”, a afirmat Zhangulov, in cadrul unei intalniri cu jurnalistii romani de la finalul lunii iulie.

Toti acesti factori ii aduc grupului pierderi si prejudicii, sustine reprezentantul companiei kazahe. In ultima instanta, grupul kazah va cere statului roman sa plateasca prejudiciile aduse grupului in urma actiunilor sale, a precizat reprezentantul grupului, fara a spune despre ce suma este vorba.

KazMunayGas si KMG International, filiala inregistrata in Olanda care controleazia afacerile din Romania, au transmis autoritatilor romane pe 22 iulie o notificare formulata in baza tratatelor privind protejarea investitiilor (Notice of Investment Dispute), avand ca temei prevederile Acordului intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Kazahstan, ale Acordului intre Guvernul Regatului Tarilor de Jos si Guvernul Romaniei si ale Tratatului Cartei Energiei.

Aceasta notificare reprezinta primul pas procedural care ar putea conduce la o disputa de arbitraj intre investitor si statul roman. Disputa intre grupul KazMunayGas si statul roman in fata unui tribunal international de arbitraj ar putea face referire la investitiile KazMunayGas in trei companii care au apartiut anterior statului: Rompetrol SA (in prezent Oilfield Exploration Business Solutions -OEBS), Vega SA si Rompetrol Rafinare SA (RRC).

Scrisoarea companiilor KazMunayGas catre Guvernul Romaniei detaliaza indisponibilizarea unor active in valoare totala de peste 2,1 miliarde de dolari si convingerea companiei ca, aparent, autoritatile intentioneaza sa puna sechestru si sa nationalizeze active controlate de grupul kazah. ICSID este cea mai importanta institutie in ceea ce priveste arbitrajul in domeniul investitiilor.

Dupa o perioada, care este de trei luni - in cazul tratatului de investitii bilateral semnat cu Olanda si Tratatului privind Carta energiei - sau de sase luni - in cazul tratatului de investitii bilateral semnat cu Kazahstan -, in functie de acordul de investitii pe care KazMunayGas decide sa il invoce, daca nu se va ajunge la o solutie acceptabila, investitorul poate incepe procedura de arbitraj propriu-zisa, prin transmiterea unei solicitari de arbitraj catre Secretariarul ICSID. Grupul kazah care controleaza Petromidia, preluata in 2007 de la omul de afaceri Dinu Patriciu, a incheiat in primavara un acord cu o companie chineza pentru cedarea controlului afacerilor din Romania.

In 29 aprilie, KazMunayGas si CEFC au semnat un acord prin care chinezii preiau controlul, printr-o companie mixta in care CEFC are o participatie majoritara, asupra afacerii din Romania a kazahilor, care include in principal doua rafinarii, Petromidia si Vega, si o retea de distributie. Pana in prezent nu este clar daca problemele cu justitia romaneasca ale grupului kazah ar putea pune piedici tranzactiei cu grupul chinez.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri