Ministerul Transporturilor a lansat in dezbatere publica un proiect de Hotarare de Guvern ce prevede listarea la bursa a Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti (CNAB), care administreaza cele doua aeroporturi ale Capitalei, printr-o oferta publica initiala (IPO) ce presupune vanzarea unui pachet de 20-25% din actiuni catre investitori privati.

CNAB administreaza cele doua aeroporturi din Bucuresti, Henri Coanda (Otopeni) si Aurel Vlaicu (Baneasa). Ministerul Transporturilor detine 80% din actiunile companiei, iar Fondul Proprietatea - 20%.

In programul de privatizare al Ministerului Transporturilor pe anul 2016 au fost incluse unele obiective care vizeaza reluarea procesului de privatizare prin vanzare de actiuni la unele societati comerciale, fara insa ca finalizarea acestora sa se realizeze pana la sfarsitul anului 2016, urmand a fi preluate si finalizate ulterior, in anii 2017 - 2018, scrie news.ro.

Potrivit unui memorandum publica in luna octombrie, Guvernul intentiona sa vanda actiuni ale CNAB si ale Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta (CNAPM) emise prin majorarea capitalului social.

Acum, autoritatile vor sa schimbe strategia de privatizare, cheltuielile urmand a fi suportate de companiile emitente, care vor folosi sumele rezultate din vanzare.

”Se intentioneaza promovarea si derularea de catre companii a cate unei IPO prin emiterea de actiuni suplimentare reprezentand 20 – 25 % din capitalul social al fiecarei companii. In cazul derularii IPO, sumele ce vor fi incasate apartin companiei emitente si vor fi folosite de catre aceasta, in conformitate cu prevederile legale in vigoare”, se arata in textul de motivare.

Aeroportul Henri Coanda este considerat unul dintre cele mai valoroase active ale statului roman, inregistrand una dintre cele mai mari cresteri ale traficului din Europa la categoria sa. In acest an, traficul de pasageri de pe aeroportul Otopeni va ajunge la circa 11 milioane de pasageri pe an, in crestere cu 18% fata de anul trecut, cand au existat 9,3 milioane pasageri.

Traficul inregistrat in acest an marcheaza intrarea aeroportului Otopeni intr-o noua categorie, de 10-25 milioane de pasageri pe an, din categoria actuala, de 5-10 milioane de pasageri.

Avansul se datoreaza cresterii economice, a nivelului de trai si a avansului segmentului liniilor aeriene low-cost, acestea din urma incepand sa ofere, la preturi scazute, servicii asemanatoare cu cele ale liniilor aeriene traditionale. Ministerul Transporturilor a estimat pentru acest an realizarea unor venituri de 174,1 milioane lei (38,5 milioane euro) din dividendele incasate de la companiile din subordine, cu 45% mai mult decat in 2015, suma care va fi transferata catre bugetul statului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri