Producatorul de cabluri cu fibra optica Romcab Targu-Mures (simbol bursier MCAB), companie listata la bursa, a depus cererea de intrare in procedura insolventei la Tribunalul Mures, compania motivand decizia prin intentia de a-si redresa activitatea printr-un plan de reorganizare.

“In urma epuizarii celorlalte alternative de surmontare a perioadei dificile in care ne aflam, asa cum le-am prezentat in comunicatul nostru din 22 ianuarie 2017, prin prezenta va informam asupra intentiei noastre de a initia procedura de reorganizare juridica, ca solutie identificata pentru redresarea financiara eficienta si efectiva a activitatii Romcab”, arata un comunicat transmis luni de Bursa de Valori Bucuresti (BVB), citat de News.ro.

Pana la data de 18 ianuarie, presedintele Romcab a fost Sebastian Vladescu, fost ministru al Finantelor, el fiind inlocuit de Zoltan Prosszer, directorul general si actionarul companiei.

Romcab Targu-Mures este controlata indirect, prin compania Sadalbari, de omul de afaceri Zoltan Prosszer. El detine, prin Sadalbari, 69,02% din Romcab. Romcab Targu Mures, companie cu circa 500 de angajati, are o valoare de piata de 39,5 milioane lei (8,8 milioane euro), la ultimul pret de inchidere, de 4,21 lei/actiune.

Compania a avut in anul 2015 o cifra de afaceri de 837 milioane lei si un profit net de 42 milioane lei. Compania a inregistrat un profit net de 39,6 milioane lei in primele noua luni ale anului trecut, dublu fata de perioada similara din 2015.

Sursa foto: Shutterstock / Sebastian Duda

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri