Investitorii care vad pierderile in rosu sunt cu 25% mai pesimisti decat daca ar vedea cifrele in negru, arata un studiu al Universitatii din Miami. Profesorii de finante au aratat ca un lucru simplu, precum culoarea graficelor si a statisticilor, poate afecta semnificativ perceptia investitorilor din pietele financiare.

In general, statisticile ce vizeaza evolutia actiunilor sau a unui portofoliu de investitii sunt reprezentate prin culorile verde (in cazul cresterilor) sau prin rosu (in cazul scaderilor). Totusi, o serie de experimente, realizate de cercetatorii William Bazley si Henrik Cronqvist, precum si de profesorul de marketing Milica Mormann, arata ca folosirea culorii rosie afecteaza drastic opiniile investitorilor, scrie Jason Zweig, editorialist Wall-Street Journal specializat in investitii si finante personale.

Ca parte din experiment, investitorilor li s-au aratat grafice cu evolutia in scadere a indicelui S&P 500, pentru ca apoi sa li se ceara propria estimare privind evolutia indicelui in urmatoarele 6 luni. Participantii care au vazut graficele rosii au facut predictii semnificativ mai negative decat cei care au vazut aceleasi grafice reprezentate prin culoarea negru.

In alta situatie, participantilor la experiment li s-au oferit doua alegeri: ai prefera sa ai 70% sanse sa castigi 2 dolari si 30% sanse sa pierzi 1,5 dolari, sau ai prefera sa ai 70% sanse sa castigi 4 dolari si 30% sanse sa pierzi 5 dolari? Prin reprezentarea in negru a primei optiuni si in rosu a celei de-a doua, circa 25% dintre respondenti au dovedit o aversiune mai mare la risc (alegand prima optiune, desi a doua avea un castig teoretic mai ridicat).

“Simplul fapt ca vezi pretul unei actiuni reprezentat prin culoarea rosie te poate face sa crezi ca acesta va scadea si va continua sa scada”, spune profesorul Henrik Cronqvist.

Anumiti furnizori de servicii financiare si de brokeraj par sa fie deja constienti de acest fapt. Un exemplu este Betterment, firma americana de servicii financiare cu active in administrare de 9 mld. dolari, care recent si-a relansat website-ul si aplicatiile mobile astfel incat culoarea rosie sa apara doar atunci cand clientii se indeparteaza de tintele de randament pe termen lung, in vreme ce schimbarile de pret pe termen scurt nu mai au culori specifice.

Asa-zisele “prejudecati inconstiente” adesea afecteaza aversiunea fata de risc a investitorilor si deciziile pe care aceste le iau in privinta finantelor persoanale. Printre factorii de influenta se afla felul in care investitia este descrisa; daca investitorul se simte in prealabil fericit, trist sau furios; perioada anului, sau a zilei; daca echipa de sport favorita a castigat sau a pierdut recent; sau daca investitorul in cauza a citit recent o stire despre o tragedie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri