Retrogradarea perspectivei ratingului Romaniei de catre S&P si anuntul BNR de ratare a tintei de inflatie pe 2007 au afectat puternic Bursa de Valori Bucuresti in ultima saptamana, in special pe sectoarele financiar-bancar si petrolier, care s-au depreciat pe ansamblu cu peste 6%, spun brokerii.
Valoarea tranzactiilor incheiate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), in intervalul 5-9 noiembrie, a fost de 236,93 milioane lei (69,9 milioane euro), cu 41,7% mai mare decat in saptamana anterioara, cand aceasta a fost de 167,2 milioane lei (50,1 milioane euro).

Valoarea medie zilnica a tranzactiilor din intervalul analizat a fost de 47,39 milioane lei, cu 12,5% mai mica decat media inregistrata de la inceputul anului, de 54,15 milioane lei.

"Declaratia guvernatorului BNR Mugur Isarescu, referitoare la ratarea tintei de inflatie pentru anul 2007 si decizia agentiei de rating Standard&Poor's, de a revizui in scadere perspectiva calificativului Romaniei de la "stabil" la "negativ", au avut un impact negativ asupra evolutiei preturilor actiunilor romanesti. Din pacate nici conjunctura internationala nu a ajutat prea mult, indicii bursieri americani inregistrand in sedinta de miercuri o scadere de peste 2,5%, ceea ce a crescut nervozitatea deja existenta pe celelalte piete busiere, inclusiv cea interna", potrivit analistilor de la compania de consultanta pe piata de capital KTD Invest, citati de NewsIn.

Motive similare de depreciere a constatat si Andreea Ciobanu, analist financiar la Intercapital Invest, care mentioneaza ca scaderile din aceasta saptamana de la BVB au fost generate de noile stiri negative din zona macroeconomica si amplificate de evolutiile nefavorabile din pietele externe de capital.

"Scaderile din pietele externe au la baza mai multi factori, printre care pierderile din trimestrul III inregistrate de marile banci internationale (din America si Europa), precum si estimarile privind ritmul de crestere foarte lent al economiei americane in ultima perioada. La acestea se adauga noile maxime ale pretului petrolului, pe fondul deprecierii dolarului si conditiilor nefavorabile de vreme, care genereaza fenomene inflationiste", explica Andreea Ciobanu.

La finalul zilei de 9 noiembrie, capitalizarea BVB a ajuns la 83,036 miliarde lei (24,342 miliarde euro), cu 5,62% mai mica decat valoarea pe care o avea la sfarsitul saptamanii anterioare, de 87,979 miliarde lei (26,335 miliarde euro).

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucuresti, s-a depreciat cu 6,05%, de la 9.921,68 puncte, in sedinta din 2 noiembrie, pana la 9.321,43 puncte, la sfarsitul sedintei din 9 noiembrie. Indicele compozit al pietei BET-C, care reflecta evolutia actiunilor listate la primele doua categorii ale Bursei, cu exceptia SIF-urilor, a coborat cu 5,47%, de la 6.872,21 puncte pana la 6.496,37 puncte.

Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflecta evolutia a zece dintre cele mai tranzactionate companii de la BVB (BRD SocGen, Banca Transilvania, Rompetrol Rafinare Constanta, Petrom, Impact, Banca Comerciala Carpatica, Antibiotice Iasi, Flamingo International, Transelectrica si Biofarm), a scazut cu 6,18%, de la 21.846,40 puncte pana la 20.497,10 puncte.

Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci societati de investitii financiare (SIF), s-a depreciat in aceasta saptamana cel mai mult dintre indici, cu 6,91%, de la 78.724,01 puncte pana la 73.281,00 puncte. Valoarea totala a schimburilor cu actiunile societatilor financiare in intervalul 5 noiembrie-9 noiembrie a fost de 101,23 milioane lei si a reprezentat 42,8% din rulajul total al pietei.

"Segmentul SIF nu a scapat de furia vanzatorilor. Tendinta descendenta s-a accentuat inca de la inceputul saptamanii, punctul culminant fiind atins joi, cand s-au inregistrat minimele acestui interval", au observat analistii de la KTD Invest.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide dintre SIF-uri si au avut al doilea rulaj ca valoare din piata, de 37,63 milioane lei, reprezentand 15,91% din lichiditatea Bursei. Cotatia SIF Oltenia (SIF5) a pierdut 6,51%, de la 4,30 lei la 4,02 lei.

Actiunile SIF Moldova (SIF2) au ocupat pozitia a patra in clasamentul lichiditatii generale si locul al doilea intre SIF-uri, cu schimburi de 25,9 milioane lei (10,95% din rulajul total al Bursei). Cotatia actiunilor SIF Moldova (SIF2) a scazut cu 7,32%, de la 3,55 lei pana la 3,29 lei, trecand printr-un minim de 3,20 lei.

Titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au suferit cea mai puternica depreciere dintre SIF-uri, cu 8,73%, de la 3,55 lei la 3,24 lei, joi atingand un minim de 3,20 lei. Valoarea schimburilor cu actiuni SIF1 a fost de 17,02 milioane lei (7,20% din lichiditatea pietei).

Actiunile SIF Transilvania (SIF3) au avut cea mai mica scadere pe segmentul SIF, cu 5,22%, de la 2,33 lei la 2,18 lei, iar titlurile SIF Muntenia (SIF4) s-au ieftinit cu 7,41%, de la 2,43 lei la 2,25 lei.

"Deprecierile au continuat in sectorul petrolier, unde SNP a fost destul de rezistent in jurul nivelului de 0,500 lei. Din pacate, actiunile companiei Rompetrol Rafinare, care a afisat pierderi consistente pe primele noua luni, au suferit o corectie pana in apropierea nivelului psihologic de 0,100 lei, iar vineri prin intermediul unei tranzactii speciale semnificative au coborat sub acest nivel, la 0,091 lei", potrivit KTD Invest.

Vineri, s-au transferat 252 milioane actiuni Rompetrol Rafinare Constanta (RRC), reprezentand 1,194% din capitalul social, printr-o tranzactie speciala (deal) in valoare de 22,93 milioane lei. Deal-ul s-a realizat la cotatia de 0,091 lei, in scadere cu 14,15% fata de pretul de joi, iar vanzatorul a fost Rompetrol Financial Group SRL. Aceasta tranzactie speciala a propulsat actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) pe pozitia a treia in topul saptamanal al lichiditatii, cu o valoare totala de 30,47 milioane lei, reprezentand 12,89% din rulajul bursier.

Pe segmentul regular (al tranzactiilor comune), titlurile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) au pierdut 8,04%, de la 0,112 la 0,103 lei.

Actiunile Petrom Bucuresti (SNP) s-au depreciat cu 6,54%, de la 0,535 lei la 0,500 lei, in urma unor schimburi de 6,48 milioane lei (2,74% din lichiditatea generala a bursei).

"Sectorul bancar a fost tinta predilecta a vanzatorilor din aceasta saptamana. Dupa agresivitatea vanzarilor si marimea pachetelor lichidate am avut cel mai probabil de a face cu investitori straini, influentati de situatia extrem de negativa din sectorul financiar-bancar de afara", sustin analistii KTD Invest.

Potrivit KTD Invest, cu toate ca bancile listate la BVB (si in general sectorul bancar romanesc) nu sunt afectate de problemele generate pe pietele externe de segmentul "subprime" (al creditelor ipotecare cu grad mare de risc), fapt demonstrat de rezultatele bune prezentate de bancile interne, investitorii straini adopta o strategie prudentiala, preferand sa-si limiteze expunerile (cel putin pentru moment) pe acest sector.

Cotatiile actiunilor BRD si Banca Transilvania (TLV) au coborat la minimele ultimelor patru luni.
Titlurile BRD SocGen (BRD) au fost cele mai lichide de la BVB, in intervalul analizat, cu schimburi de 38,86 milioane lei, cumuland 16,44% din rulajul pietei. Titlurile BRD SocGen (BRD) s-au depreciate cu 5,75%, de la 26,10 lei la 24,60 lei. Printre cumparatorii de actiuni BRD s-a anuntat SIF Oltenia, cu 487.000 de titluri, la pretul de 24,50 lei/actiune, pentru suma totala de 11,94 milioane lei.

Actiunile Bancii Transilvania Cluj-Napoca (TLV) au ocupat pozitia a cincea in clasamentul lichiditatii, cu 25 milioane lei, 10,57% din rulajul total al Bursei. Actiunile bancii clujene s-au ieftinit cu 7,22%, de la 0,900 lei pana la 0,835 lei.

Titlurile Bancii Comerciale Carpatica Sibiu (CBC) au revenit dupa o lunga perioada in topul valoric al tranzactiilor, cu un rulaj de 3,86 milioane lei, 1,63% din lichiditatea BVB. Actiunile Banca Comerciala Carpatica Sibiu (CBC) s-au depreciat cu 3,93%, de la 0,484 lei la 0,465 lei.

Actiunile Transelectrica Bucuresti (TEL) s-au ieftinit cu 6,58%, de la 39,50 lei la 36,90 lei, pe o lichiditate de 2,55 milioane lei (1,08% din rulajul bursier).

Titlurile Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) s-au depreciat cu 8,15%, de la 1,35 lei la 1,24 lei, in urma unor tranzactii de 2,33 milioane lei.

Pe piata BVB a instrumentelor derivate, nu s-au incheiat contracte la termen (futures).



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri