"Pentru a realiza acest proiect, a fost creata in cadrul Gazprom, in urma cu doua luni, o comisie de dezvoltare a comertului bursier. In plus, Gazprom a numit deja un specialist insarcinat cu aceasta misiune", scrie Kommersant, adaugand ca proiectul va fi construit pe baza bursei petroliere SPBEX (Saint-Petersburg Stock Exchange), care exista deja.

"Marina Medvedeva va fi insarcinata cu crearea acestei burse", a anuntat Kommersant, citand surse din cadrul sectoarelor energetic si financiar, informeaza RIA Novosti, citat de NewsIn.

Marina Medvedeva este momentan director adjuct al Micex (bursa interbancara de schimburi valutare de la Moscova), insa va renunta la aceasta functie pentru a prelua o pozitia de conducere in cadrul Gazprombank incepand cu data de 24 martie.

RIA Novosti nu a obtinut niciun comentariu oficial privind informatiile publicate in acest cotidian.

Citeste si:

Directorul SPBEX, Viktor Nikolaiev, nu a negat insa crearea unei burse a gazelor naturale.

"Negocierile legate de crearea acestei burse a gazelor naturale la Sankt Petersburg sunt in curs de desfasurare", a precizat acesta pentru Kommersant.

SPBEX este a treia bursa din Rusia, in urma Micex si RTS.