Aplicarea algoritmului de fixing reprezinta o licitatie la un pret unic si are ca rezultat determinarea volumului maxim care poate fi tranzactionat la pretul rezultat din fixing pentru un anumit instrument financiar si se poate aplica numai daca cel mai bun pret de cumparare este mai mare sau egal cu cel mai bun pret de vanzare pentru instrumentul respectiv.

Introducerea algoritmului de fixing va contribui la cresterea duratei de tranzactionare, prin posibilitatea efectuarii ordinelor introduse si in timpul starii de preinchidere a sedintei zilnice de tranzactionare (intre orele 14:15 si 14:30). Institutia pietei de capital preconizeaza astfel si o crestere a lichiditatii generale a pietei.

Printre avantajele mentionate de BVB privind introducerea acestei proceduri se numara si eliminarea factorilor subiectivi de stabilire a pretului de inchidere care pot influenta evolutia naturala a pietei si alinierea Bursei la cea mai recenta metodologie de calcul al pretului de inchidere.

Citeste si:

Utilizarea algoritmului de fixing implica introducerea unei noi stari a programului sedintei de tranzactionare, numita "stare de inchidere", similara celei de deschidere. In starea de inchidere se calculeaza, pe baza algoritmului de fixing, pretul si cantitatea de la inchidere, se identifica tranzactiile posibile, se aloca volumul de instrumente financiare si se incheie tranzactiile.

Stabilirea unui pret de referinta prin fixing ofera corelarea cu piata futures, in contextul dezvoltarii pietei derivatelor la Bursa de Valori Bucuresti. Riscul de influentare a pietei, in conditiile in care contractele futures se bazeaza pe pretul de referinta, scade o data cu introducerea algoritmului de fixing.

Prin introducerea algoritmului de fixing, BVB se aliniaza la tendintele burselor internationale. Toate bursele din tarile vechi membre ale Uniunii Europene au adoptat in ultimul deceniu mecanismele de tranzactionare "order driven" precedate si urmate de perioade scurte de timp in care sunt utilizate mecanismele de licitatie. Dintre bursele din tarile din Sud-Estul Europei, deocamdata au implementat algoritmul de fixing doar Bursa de la Budapesta, Bursa de la Varsovia si tot in aceasta luna, Bursa din Belgrad.