Brokerul care va intermedia listarea la Bursa a Aeroportului Otopeni va fi ales saptamana viitoare, procesul fiind intarziat din cauza unor lamuriri suplimentare cerute de Ministerul Transporturilor (MT) celor care au depus oferte, potrivit secretarului general al ministerului, Dragos Tanasoiu.
"In ofertele brokerilor care s-au aratat interesati de listarea Aeroportului Otopeni lipsesc anumite clarificari. Drept urmare, le-am trimis scrisori prin care solicitam lamuriri. Le-am dat si un termen limita, astfel incat suntem siguri ca saptamana viitoare ne vom decide asupra unui intermediator", a declarat secretarul general al Ministerului Transporturilor, Dragos Tanasoiu, citat de NewsIn.

De asemenea, potrivit lui Tanasoiu, anuntul pentru selectarea brokerului in vederea listarii la bursa a Companiei Nationale (CN) Administratia Canalelor Navigabile Constanta va fi publicat pana la sfarsitul saptamanii viitoare.

"Speram ca pana la sfarsitul saptamanii viitoare sa publicam anuntul pentru selectarea brokerului care va intermedia listarea la Bursa a C.N. Administratia Canalelor Navigabile Constanta. Aceasta va fi urmatoarea companie, dupa Aeroportul Otopeni, pentru care facem acest demers. Initial credeam ca pana la sfarsitul acestei luni vom reusi sa publicam anuntul pentru toate cele sapte companii, dar complexitatea pe care o presupune intocmirea actelor si documentatiilor, si volumul de munca raportat la prea putini oameni ne-au constrans sa depasim termenul propus. Astfel, nu stim exact cand vom da anuntul pentru brokerul celorlalte sase companii, dar pot sa spun ca nu va intrazia mult", a mentionat Tanasoiu.

Pe lista societatilor din subordinea Ministerului Transporturilor, care vor fi listate la bursa se numara Compania Nationala Aeroportul International Henry Coanda – Otopeni, Compania Nationala Aeroportul International Bucuresti Baneasa Aurel Vlaicu, S.C. Aeroportul International Mihail Kogalniceanu Constanta, S.C. Aeroportul International Traian Vuia Timisoara, C.N. Administratia Canalelor Navigabile Constanta, C.N. Administratia Porturilor Maritime Constanta, C.N. Administratia Porturilor Dunarii Maritime si C.N. Administratia Porturilor Dunarii Fluviale Giurgiu.

Numarul de actiuni ce vor fi puse in vanzare prin oferta publica derulata pe piata reglementata administrata de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va reprezenta 5% din capitalul social al fiecarei societati.

La mijlocul lunii iulie, firma de avocatura Bostina si Asociatii a anuntat ca acorda asistenta juridica pentru organizarea procedurilor de selectare a intermediarilor si pentru modificarea actelor constitutive ale societatilor din cadrul proiectului, precum si consultanta in privinta derularii procesului de listare. Initiativa Ministerului Transporturilor a fost considerata, de reprezentantii firmei de avocatura, ca fiind "mai mult decat binevenita, iar finalizarea cu succes a acestei initiative va avea efecte pozitive semnificative asupra pietei de capital prin cresterea capitalizarii bursiere, prin diversificarea produselor oferite investitorilor si prin sporirea lichiditatii pietei".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri