Propunerea conducerii societatii de investitii privind capitalizarea unei cote din profit prin majorarea capitalului social, prin acordarea unei actiuni gratuite pentru fiecare actiune detinuta, nu a putut fi abrobata in Adunarea Generala a Actionarilor din 24 aprilie, deoarece nu a fost indeplinit cvorumul, fiind prezenti doar 34% dintre actionari.

SIF Banat-Crisana a consemnat pentru 2007 un profit net de 122,8 milioane lei, cu 47,7% peste rezultatul obtinut in 2006.

Pentru anul 2008, SIF Banat-Crisana si-a propus o tinta de profit de 104 milioane lei, precum si cresterea rentabilitatii portofoliului si diversificarea acestuia, prin realizarea unui volum de investitii de 73,4 milioane lei. „Urmarim cresterea rentabilitatii portofoliului si diversificarea acestuia, prin realizarea unui volum de investitii de 73,4 milioane lei, urmarind in special achizitii de actiuni listate cu potential ridicat de crestere si risc mediu dar si actiuni la societati inchise care au rezultate financiare solide si un management performant“, a declarat Ioan Cuzman, presedintele SIF Banat-Crisana.

Citeste si:

Si pietele externe sunt luate in calcul pentru efectuarea de investitii, conform planului de activitate pentru acest an. „SIF Banat-Crisana va urmari diversificarea plasamentelor monetare, prin efectuarea de investitii si in instrumente financiare de pe pietele internationale daca se vor identifica instrumente cu rentabilitati mai mari decat pe piata locala“, a adaugat Ioan Cuzman.

SIF Banat-Crisana (SIF1) are in prezent un capital social de 54,885 milioane lei, divizat in 548,85 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Titlurile SIF Banat-Crisana se tranzactioneaza la prima categorie a BVB, sub simbolul SIF1.