In saptamana anterioara lichiditatea pietei Rasdaq a fost de 20,15 milioane lei.

Capitalizarea pietei a ajuns, vineri, la 19,27 miliarde lei, in crestere cu 1,05% fata de sfarsitul saptamanii precedente, cand valoarea acesteia era de 19,07 miliarde lei.

Indicele compozit Rasdaq-C s-a apreciat cu 0,72% in saptamana incheiata, de la 4.326,9 puncte pana la 4.358,38 puncte.

Cele mai lichide titluri de la categoria de baza au fost actiunile Comcereal Constanta (CCRL), cu un rulaj total de 21,488 milioane lei, iar pretul acestora a urcat cu 2,8%, la 36,50 lei.

Lichiditatea titlurilor Comcereal Constanta a fost generata de un schimb special realizat luni, prin care Bank Austria Creditanstalt si-a vandut aproape integral participatia de 24,9% la Comcereal Constanta (CCRL), companie la care era actionar principal, catre Ameropa Holding AG, pentru 21,47 milioane lei.

Transferul pachetului de 580.249 titluri Comcereal Constanta (CCRL) s-a realizat la pretul de 37 lei/actiune. In urma tranzactiei de luni, Bank Austria Creditanstalt a mai ramas cu o participatie de 0,34% la Comcereal Constanta.

Tot in sedinta de luni, au mai avut loc doua schimburi speciale cu 4,06% din actiunile producatorului de lactate Albalact Alba Iulia (ALBZ), in valoare totala de 11,9 milioane lei (3,26 milioane euro). Actionarii principali ai producatorului de lactate Albalact, Petru si Raul Ciurtin, au vandut luni cate un pachet de actiuni reprezentand cumulat 4,06% din capitalul social al companiei, titlurile fiind cumparate de RC2 cu 11,92 milioane lei.

Primul pachet, de 18,27 milioane actiuni, a fost vandut de Raul Ciurtin pentru suma de 8,22 milioane lei. Cel de-al doilea pachet, de 8,22 milioane actiuni, apartinand lui Petru Ciurtin, a fost vandut pentru suma de 3,7 milioane lei. Ambele pachete de actiuni au fost vandute la un pret de 0,45 lei/titlu.

Citeste si:

Titlurile Athenee Palace Bucuresti au facut luni obiectul unui alt schimb special in valoare de 1,05 milioane lei, care a avut loc in cadrul ofertei publice de cumparare initiata de Ana Imep Ploiesti. Cele 95.700 actiuni au fost transferate la pretul de 11 lei/titlu.

Schimburile cu actiunile Iproeb Bistrita (IPRU) au insumat 1,23 milioane lei, iar titlurile s-au depreciat cu 3,43%, la 4,50 lei, in timp ce actiunile Armax Gaz Medias (ARAX) au avut o lichiditate de 1,1 milioane lei si s-au scumpit cu 5,11%, la 0,167 lei.

Actiunile Prospectiuni Bucuresti (PRSN) s-au apreciat cu 1,47%, la 0,69 lei, pe un rulaj de 1,03 milioane lei.

Indicele RAQ-I, care arata evolutia actiunilor listate la prima categorie a pietei Rasdaq, s-a apreciat cu 0,23%, de la 3.528,11 puncte pana la 3.536,54 puncte.

Din punct de vedere al valorii schimburilor incheiate la prima categorie a pietei, pe prima pozitie s-au plasat actiunile Electromagnetica Bucuresti (ELMA), cu un rulaj de 520.400 lei, cotatia titlurilor pierzand 1,4%, pana la 0,69 lei.

Titlurile Rompetrol Bucuresti (VEGA) s-au apreciat cu 4,39%, la 0,19 lei, in urma unor schimburi de 89.000 lei, in timp ce actiunile Upet Tirgoviste (UPET) s-au scumpit cu 12%, la 1,40 lei, pe un rulaj de 35.400 lei.

Indicele RAQ-II, care arata evolutia companiilor listate la categoria a II-a a pietei Rasdaq, a urcat cu 2%, de la 6.916,81 puncte pana la 7.058,10 puncte.

Actiunile Romcarbon Buzau (ROCE) au avut o lichiditate de 107.800 lei si s-au scumpit cu 3,64%, la 0,995 lei, in vreme ce titlurile Romportmet (ROMT) s-au apreciat cu 2,75%, pana la 11,20 lei, in urma unor schimburi de 40.500 lei.