Oficialii Fondului Proprietatea au avansat un termen pentru listarea celui mai mare fond din Romania la Bursa, vorbind despre finalul primei jumatati a anului viitor, cu circa sase luni mai tarziu decat termenele "realiste" vehiculate anterior.

Numarul de actionari privati ai Fondului Proprietatea a crescut de la 1.643, la ultima raportare din luna mai, pana la 2.113 in prezent, iar detinerea acestora in capitalul Fondului a crescut cu 0,63 puncte procentuale pana 17,7%.

Fondul Proprietatea, creat in 2005 ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist, carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, are un capital social de 14,2 miliarde lei (circa 4 miliarde euro).

In prezent, Fondul Proprietatea are detineri la 88 de companii, din care cele mai multe sunt din sectorul energetic.

Citeste si:

Fondul Proprietatea are in prezent depozite bancare in valoare de 200 milioane euro, suma care depaseste de aproape cinci ori ultimele cifre anuntate de oficialii FP, la finalul anului trecut.

Din 28 ianuarie, actionarii Fondului Proprietatea isi pot vinde participatiile in mod direct, fara sa mai fie nevoie sa astepte listarea acestuia la bursa, in baza unei hotarari de guvern care a modificat actul constitutiv al Fondului Proprietatea. Fostii proprietari pot opta pentru incasarea in numerar a cel mult 500.000 lei din sumele cuvenite.

Planurile guvernului prevad listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si la o bursa internationala, din Londra sau New York. Ultimele declaratii, facute la jumatatea saptamanii trecute de conducerea Fondului, dau de inteles ca listarea se va realiza, cel mai devreme, la jumatatea anului viitor.