BRD Groupe Societe Generale va realiza in mod direct operatiuni la Bursa, in baza atestarii primite de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), ca parte procesului de integrare a activitatilor casei de brokeraj BRD Securities in cadrul grupului.
BRD SocGen va putea, astfel, sa preia si sa transmita ordine in cont propriu sau in numele clientilor. De asemenea, grupul bancar va mai administra portofoliile clientilor si va oferi servicii de consultanta financiara, se arata in buletinul saptamanal al arbitrului pietei.

"Autorizarea bancii ca participant in mod direct pe piata de capital este o etapa dintr-un proces mai amplu de integrare a BRD Securities in grup, iar in prima faza banca trebuia sa se autorizeze ca participant", a declarat, pentru NewsIn, un oficial al grupului.

BRD Groupe Societe Generale controleaza 99,82% din capitalul societatii de servicii de investitii financiare (SSIF) BRD Securities. Societatea de brokeraj este autorizata sa desfasoare intreaga gama de operatiuni prevazute de legea romana, de la tranzactionarea la Bursa de Valori Bucuresti - pana la emiterea si plasarea de actiuni si obligatiuni pe piata locala sau internationala.

BRD SocGen a obtinut in primul semestru al acestui an un profit net de 515 milioane lei (140,3 milioane euro) in crestere cu 23% fata de cel din perioada similara a anului trecut, dar sub asteptarile pietei, care anticipa, in medie, o majorare cu 35% la 563 milioane lei.

BRD SocGen avea, la sfarsitul lunii iunie 2008, peste 2,5 milioane de clienti activi din randul populatiei.

BRD a emis peste 2,2 milioane de carduri si opereaza o retea de 1.360 bancomate (ATM-uri) si 14.900 de aparate pentru plata cu cardul la comercianti (POS-uri).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri