Comcereal Constanta (CCRL) a obtinut un castig net de 4,72 milioane lei (1,29 milioane euro) in primul semestru din 2008, pe fondul scadererii notabile a cheltuielilor, a anuntat, miercuri, societatea.
Pentru prima jumatate a anului trecut, compania a afisat un profit net de 545.822 lei.
Veniturile societatii in primele sase luni ale acestui an au fost de 40,95 milioane lei (11,16 milioane euro), in usoara scadere, cu 8,7%, fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand incasarile companiei au fost 44,87 milioane lei.
In acelasi timp, cheltuielile companiei au scazut semnificativ in prima jumatate a anului, cu 19,4%, pana la 35,62 milioane lei (9,7 milioane euro), de la nivelul de 44,19 milioane lei inregistrat in primul semestru al anului trecut.
Afacerile companiei au fost de 40 milioane lei (10,9 milioane euro) in primele sase luni ale acestui an, in scadere cu 8,5% fata de prima jumatate a anului trecut, cand se cifrau la 43,7 milioane lei.
Comcereal Constanta are ca domeniu de activitate comertul cu ridicata al cerealelor, semintelor si furajelor. Actionarii principali ai companiei sunt SIF Transilvania, cu 40,51%, si Ameropa Holding cu 37,52% din totalul actiunilor.
Societatea are un capital social de 5,90 milioane lei, divizat in 2,36 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,50 lei.
Titlurile companiei se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul CCRL. Valoarea de piata a societatii este de 70,8 milioane lei (19,95 milioane euro), conform ultimei cotatii de 30 lei, inregistrata in sedinta din 21 august.
Comenteaza articolul "Comcereal Constanta si-a sporit profitul semestrial de peste opt ori "
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
Inapoi la inceputul articolului


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS