In sedinta de tranzactionare de luni, lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a scazut usor, la 15,23 milioane lei (3,57 milioane euro), comparativ cu cea consemnata in sedinta precedenta, de 15,97 milioane lei (3,79 milioane euro).

"Cred ca inca mai avem de recuperat un decalaj fata de bursele externe, pentru ca ele au stat pe verde cam o saptamana, in perioada sarbatorilor, timp in care la noi nu s-a tranzactionat", a declarat, citat de NewsIn, Marcel Murgoci, directorul de tranzactionare de la casa de brokeraj EstInvest.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 4,26%, pana la 2.866,74 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 3,37%, pana la 1.915,90 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 3,01%, pana la 14.140,07 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 3,71%, ajungand la 6.004,55 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 3,83%, pana la 283,09 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 4,08%, pana la 397,64 puncte.

La ora inchiderii Bursei de la Bucuresti, pietele europene inregistrau scaderi usoare, trase in jos de actiunile din sectorul de marfuri, in contexul in care scaderea pretului la petrol sub 40 de dolari pe baril a alimentat temerile legate de adancirea recesiunii.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, scadea cu 0,33%, pana la 4.433,77 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,39%, pana la 4.765,23 puncte.Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scadea cu 0,91%, pana la 3.269,36 puncte.

Actiunile Banca Transilvania (TLV) au atras cea mai mare lichiditate in sedinta de luni, de 2,89 milioane lei, iar pretul lor a crescut cu 7,56%, la 1,28 lei, in timp ce titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au apreciat cu 0,78%, pana la cotatia de 0,65 lei, in urma unor schimburi de 1,45 milioane lei.

Citeste si:

"Cred ca la Banca Transilvania vanzatorii s-au linistit si acum au inceput sa apara cumparatorii, care au asteptat sa treaca acalmia si acum iau pozitii", a explicat Murgoci.

Actiunile BRD SocGen (BRD) s-au scumpit cu 4,24%, la pretul de 8,60 lei, pe o lichiditate de 907.000 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Petrom (SNP) au insumat 818.600 lei, iar titlurile s-au apreciat cu 3,13%, pana la 0,198 lei.

Pretul titlurilor SIF Moldova (SIF2) a urcat cu 2,61%, ajungand la 0,59 lei, pe fondul unor schimburi de 693.500 lei, iar actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au atras o lichiditate de 672.500 lei si s-au apreciat cu 4,69%, pana la 0,67 lei.

Schimburile cu actiuni Rompetrol Rafinare (RRC) au totalizat 650.500 lei, iar titlurile s-au scumpit cu 14,77%, pana la 0,0272 lei, in timp ce actiunile SIF Transilvania (SIF3) au castigat 3,86%, ajungand la pretul de 0,323 lei, pe o lichiditate de 586.800 lei.

Titlurile Azomures (AZO) s-au scumpit cu 10,56%, la pretul de 0,178 lei, pe o lichiditate de 397.700 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Rompetrol Well Services (PTR) au insumat 227.200 lei, iar titlurile s-au apreciat cu 11,94%, pana la 0,375 lei.

Obligatiunile Bancii Internationale pentru Reconstructie & Dezvoltare (IBRD09) au atras din nou un interes mare, schimburile insumand 4,61 milioane lei, iar ultimul pret la care s-au tranzactionat bondurile reprezinta 92,75% din valoarea nominala, de 1.000 lei.

"Obligatiunile ofera in prezent randamente destul de bune, iar la IBRD la preturile actuale vorbim de un randament de 19% anualizat, iar maturitatea acestora este anul acesta in septembrie. In general se cauta obligatiuni cu scadenta apropiata", a mai spus directorul de tranzactionare de la EstInvest.