In sedinta de tranzactionare, lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) s-a comprimat cu 16%, pana la 12,55 milioane lei (2,92 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat in sedinta precedenta, de 15 milioane lei (3,50 milioane euro).

"Probabil ca in piata autohtona nu mai sunt prea multi investitori straini la vanzare, dar, pe de alta parte, speculatorii intra in panica si vand uitandu-se la ce se intampla pe pietele externe", a declarat, citat de NewsIn Gabriel Aldea, broker la Intercapital Invest.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 4,69%, pana la 2.476,29 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 4,62%, pana la 1.653,98 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a pierdut 2,90%, pana la 12.111,10 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut cu 4,55%, pana la 4.935,24 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborat cu 4,16%, pana la 243,04 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a pierdut 5,54%, pana la 347,09 puncte.

"Cel mai important lucru este faptul ca asteptarile referitoare la criza financiara ar putea sa fie depasite, din momentul in care au inceput sa vina rezultatele financiare slabe ale marilor companii internationale", a adaugat brokerul.

Bursele europene recuperau teren la ora inchiderii Bursei de la Bucuresti, dupa ce au atins in cursul sedintei minimele ultimelor doua luni, in conditiile in care pierderile raportate de unele institutii de credid, printre care si KBC, au generat un nou val de temeri legate de sectorul financiar.

Citeste si:

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, scadea cu 0,80%, pana la 4.058,67 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,74%, pana la 4.271,08 puncte. Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scadea cu 0,21%, pana la 2.919,15 puncte.

Actiunile Banca Transilvania (TLV) au atras cea mai mare lichiditate in sedinta, de 1,98 milioane lei, iar pretul lor a scazut cu 2,86%, pana la 1,02 lei, in timp ce titlurile Transgaz (TGN) s-au depreciat cu 7,73%, pana la cotatia de 101,50 lei, in urma unor schimburi de 1,45 milioane lei.

Titlurile Petrom (SNP) s-au ieftinit cu 5,59%, pana la pretul de 0,169 lei, pe o lichiditate de 1,20 milioane lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Erste Bank (EBS) au insumat 1,07 milioane lei, iar titlurile s-au depreciat cu 4,18%, pana la 45,80 lei.

Pretul titlurilor BRD SocGen (BRD) a scazut cu 5,26%, la 7,20 lei, pe fondul unor schimburi de 996.200 lei, iar actiunile SIF Oltenia (SIF5) au captat o lichiditate de 690.500 lei si s-au depreciat cu 3,60%, pana la 0,535 lei.

Schimburile cu actiuni SIF Banat-Crisana (SIF1) au totalizat 443.200 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 3,48%, pana la 0,555 lei, in timp ce actiunile SIF Moldova (SIF2) au pierdut 1,58%, ajungand la 0,497 lei, pe fondul unei lichiditati de 383.600 lei.

Titlurile SIF Muntenia (SIF4) s-au depreciat cu 3,39%, ajungand la 0,57 lei, pe o lichiditate de 368.100 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Rompetrol Rafinare (RRC) au insumat 325.400 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 4,73%, pana la 0,0262 lei.

Pe piata obligatiunilor au fost tranzactionate titluri emise de primariile Timisoara si Hunedoara si un pachet de titluri de stat (B1010A), care au insumat doar 379.700 lei.