Analistii Erste Group recomanda acumularea actiunilor Petrom, la un pret tinta de 0,17 lei, mai mare cu peste 11% decat cotatia actuala din piata, datorita asteptarilor de crestere a pretului titeilor, informeaza un raport al grupului financiar.
In pofida rezultatelor restructurarii care nu sunt inca vizibile, analistii evidentiaza Petrom datorita expunerii sale puternice la segmentul up-stream.

Analistii Erste Group cred ca situatia nu va fi prea sumbra pentru rafinariile din zona ECE. Ei subliniaza faptul ca nivelul de complexitate al rafinarii in companiile din zona este peste media globala, ceea ce le confera o mai mare flexibilitate in fata schimbarilor de pe piata si perspective mai bune de a supravietui acestui scenariu negativ.

"Am spus intotdeauna ca investitorii care cumpara actiuni Petrom sunt in principal atrasi de potentialul imens de consolidare si imbunatatirii a eficientei. Oricum, acum suntem de parere ca, prin cumpararea de titluri Petrom, un investitor poate specula cresterea asteptata a pretului la petrol", scriu analistii Erste.

In ceea ce priveste companiile din ECE, acestia evidentiaza in continuare OMV, datorita expunerii sale puternice la segmentul up-stream, unde se asteapta la o revenire in trimestrele urmatoare.

OMV a primit recomandarea de cumparare, in pofida obiectivelor de productie mai scazute anuntate si a evaluarii mai scazute (39 euro/actiune). "Expunerea sa puternica pe segmentul up-stream pare sa fie un avantaj, datorita in principal cresterii preconizate a pretului titeiului in lunile care urmeaza”, informeaza raportul.

Pe de alta parte, MOL este declasata la acumulare, de la cumparare, iar pretul tinta la 12 luni este redus la 13.000 forinti maghiari. In pofida unei recomandari inca pozitive la bursa, analistii Erste Group recomanda precautie la cumpararea de actiuni MOL, din cauza expunerii sale puternice la mediul economic in declin din Ungaria.

Pretul titeiului ar trebui sa depaseasca 65 dolari/baril pana la sfarsitul anului

Dupa un declin abrupt si prelungit in a doua jumatate a anului 2008, pretul titeiului s-a stabilizat in intervalul de 40-47 dolari/baril. Pretul a scazut in principal din cauza inrautatirii economiei globale, fapt care a dus la scaderea cererii.

Din perspectiva cererii, se preconizeaza o scadere a consumului de petrol cu 1,6 milioane barili/zi in 2009, in comparatie cu 2008.

Tocmai din acest motiv, analistii Erste Group se asteapta ca OPEC sa reduca in continuare capacitatile de productie astfel incat sa stopeze scaderea pretului petrolului, atata timp cat petrolul este tranzactionat la un pret sub 75 dolari/baril.

„Ne asteptam ca pretul petrolului sa ajunga in intervalul 55–65 dolari/baril in vara acestui an si in intervalul 60-75 dolari/baril la sfarsitul anului,” declara Jakub Zidon (foto), analist al sectorului petrol si gaze.

Analistii estimeaza ca prima jumatate a anului 2009 va fi nefavorabila pentru afacerile din segmentul up-stream, dat fiind ca e foarte probabil ca pretul mediu al titeiului sa ramana sub 50 dolari/baril.

Cea mai mare „victima” a crizei economice actuale este in mod clar segmentul petrochimic, desi se poate anticipa o usoara revenire sau o stabilizare in zona nivelurilor scazute actuale, au mai explicat analistii Erste.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri