La 10 iulie, pentru care au fost raportate ultimele date despre portofoliul FP, numarul actionarilor persoane private era de 2.491, iar detinerea acestora era de 34,13% din capitalul social al Fondului, potrivit NewsIn.

Actionariatul Fondului Proprietatea includea la 13 august 46 de firme - la fel ca in 10 iulie -, care detineau peste 1,07 miliarde de actiuni, echivalent cu 7,52% din capitalul social al Fondului. Doua dintre aceste firme detineau mai mult decat celelalte 44 la un loc, respectiv 3,78% din capital.

La acelasi moment, 2.543 de actionari persoane fizice detineau aproape 3,9 miliarde actiuni, reprezentand 27,39% din capital, mai putin decat in 10 iulie, cand detinerea lor era de 27,6%.

Ministerul Finantelor Publice continua sa fie cel mai mare actionar la 13 august, cu 65,09% din capitalul social al Fondului Proprietatea, insa in scadere fata de 10 iulie, cand detinea 65,87%.

Fondul a precizat, intr-o centralizare a situatiei, ca in perioada ianuarie 2008 - 13 august 2009 au fost realizate 1.848 de conversii din actiuni ale FP in titluri de plata pentru despagubiri in numerar pentru persoanele care au optat pentru conversie. Legislatia a permis actionarilor sa opteze pentru conversie, in limita unui plafon de 500.000 lei, intr-un termen de sase luni de la 1 octombrie 2007, iar 1.760 de persoane au iesit din actionariatul Fondului in urma acestei masuri. Pana in prezent, 139,89 milioane actiuni, reprezentand 0,98% din capitalul FP, au fost convertite in titluri de plata.

Fondul Proprietatea a fost creat in 2005, ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist, carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate. Fondul are participatii la 88 de companii, cele mai multe din domeniul energetic.

Statul a promis, la crearea Fondului, ca va lista FP in cel mai scurt timp pe bursa din Bucuresti si pe o piata internationala, ceea ce ar fi permis actionarilor sa isi poata valorifica usor titlurile cu care au fost despagubiti. Insa termenul pentru listare a fost mereu amanat, ultimele declaratii indicand ca intrarea la cota bursei se va face, probabil, in 2010.

In primul semestru din acest an, Fondul a obtinut un profit net de 167,9 milioane lei (40 milioane euro), cu 47,4% mai mic decat castigul obtinut in intervalul similar din anul 2008, dar care reprezinta 79% din nivelul bugetat pentru acest an, de 212,45 milioane lei.

Profitul Fondului Proprietatea s-a injumatatit in primul semestru

Profitul Fondului Proprietatea s-a injumatatit in primul semestru