Sedinta de tranzactionare de la Bursa din Sibiu a fost marcata de scaderile cotatiilor derivatelor, pe piata fiind incheiate 5.781 contracte in 1.100 tranzactii ce au atras o lichiditate de 6,8 milioane lei (1,6 milioane euro), in scadere fata de ziua de vineri.
“Debutul saptamanii a pastrat tipicul intalnit in ultima perioada care pare sa fie una in care se impun corectii, iar acestea au determinat aparitia unei doze mai ridicate de prudenta in piata”, a declarat un broker, citat in comunicatul Sibex.

Dupa inchiderile de pe scadenta septembrie 2009, totalul pozitiilor ramase pe celelalte termene se cifrau la circa 39.000, iar sesiunea de ieri a adus circa 2.300 noi deschideri fiind atins nivelul de 41.300 pozitii.

Pentru contractele futures pe actiunile SIF Oltenia (DESIF5) cea mai mare parte dintre rulaj din cele 5.000 de contracte incheiate a revenit scadentei decembrie 2009.

Pentru aceasta scadenta, DESIF5 a deschis la 1,2607 lei, pretul de cotare ajungand la 1,245 lei/titlu, in scadere cu 2,6 bani. Pentru martie, 2010 DESIF5 au fost cotate la 1,3006 lei/actiune, iar pentru iunie acelasi an la 1,3282 lei, dupa scaderi de 1,94 bani, respectiv 2,18 bani.

Sedinta a consemnat totodata debutul scadentei septembrie 2010 care a devenit cel mai indepartat orizont investitional. Pe pe aceasta scadenta s-au incheiat 9 contracte DESIF5, pretul estimat fiind de 1,3671 lei/actiune, in crestere cu 1,71 bani.

In acelasi timp s-a remarcat o tendinta de revenire a interesului pentru derivatele pe titlurile SIF Moldova (DESIF2), aceasta fiind aleasa pentru 181 contracte.

Investitorii care au realizat transferuri pe DESIF2 decembrie 2009 au tranzactionat pe un culoar cuprins intre un minim de 1,1021 lei si un maxim de 1,15 lei/actiune, pana la pretul de 1,13 lei, in scadere cu 2,41 bani. Pentru primavara lui 2010, o actiune DESIF2 a fost evaluata la 1,1315 lei, in coborare cu 5,84 bani.

Pe locul trei in topul de lichiditate s-au clasat derivatele pe actiunile Bancii Transilvania (DETLV) cu 120 de contracte, investitorii fiind atrasi de cresterea de 3,55 bani consemnata pentru decembrie, care a conturat o cotatie de 1,595 lei/titlu.

In piata derivatelor valutare, perechea RON/EURO a incheiat ziua cu doar 17 contracte incheiate. Pentru decembrie 2009, moneda unica europeana a fost cotata la 4,353 lei, in scadere cu 0,1 bani. In schimb, euro a inchis pe plus raportat la martie 2010, ajungand la 4,4394 lei, dupa ce a castigat 4,63 bani.

Si pe piata optiunilor numarul contractelor a fost din nou unul ridicat ajungand la 400, dintre care 273 au fost de tip call si 127 put.

“Imediat dupa scadenta, se detecteaza un interes ridicat piata optiunilor, unde investitorii deschid noi pozitii de acoperire a riscului pe portofoliile detinute pe piata spot dar si strategii speculative care urmaresc volatilitatea”, a mai afirmat brokerul citat de catre Sibex.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri