Aeroteh ofera actionarilor un dividend de 0,955 lei

Aeroteh ofera actionarilor un dividend de 0,955 lei

Actionarii producatorului de tehnologie aerospatiala Aeroteh Bucuresti (AER) au aprobat distribuirea unui dividend brut de 0,955 lei/actiune, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.

Astfel, actionarii vor primi 4,03 milioane lei, ceea ce reprezinta 84% din profitul de 4,79 milioane lei obtinut in 2009. Conform ultimului pret de 5,5 lei/actiune, dividendele ce urmeaza a fi distribuite au un randament de 17,3%, cel mai mare dintre cele oferite de companiile de pe piata reglementata a BVB.

De asemenea, in cadrul adunarii generale s-au stabilit remuneratiile administratorilor, presedintele consiliului de administratie urmand sa primeasca 30.000 lei brut/luna, in timp ce ceilalti membri vor primi 500 lei brut lunar.

Aeroteh are un capital social de 10,55 milioane lei, impartit in 4,22 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei, iar principalul actionar este Dumitru Banut, directorul general al companiei, cu o detinere de 59,41%.

Valoarea de piata a societatii este de 23,22 milioane lei (5,67 mil. euro), conform ultimului pret de 5,5 lei/actiune.

Personalizate pentru tine