Dezvoltatorul imobiliar AFI Europe, cu operatiuni si in Romania, a decis sa amane o oferta publica initiala, de circa 130 de milioane de euro, care urma sa aiba loc la bursa din Varsovia, din cauza conditiilor dificile din piata, a anuntat compania, potrivit Mediafax.
Potrivit Bloomberg, AFI Europe este a treia companie care a luat o astfel de decizie, dupa ce guvernul de la Varsovia a anuntat ca fondurile private de pensii ar putea atrage contributii mai mici.

Potrivit prospectului emisiunii, AFI Europe urma sa listeze 23,8 milioane de noi actiuni, 7,1 milioane actiuni ordinare existente, oferite de Africa Israel International Properties, si 4,6 milioane de actiuni ordinare prin intermediul unei optiuni de suplimentare a ofertei. In total, noile titluri ar fi reprezentat 25%-30% din capitalul dezvoltatorului imobiliar.

Oferta era destinata investitorilor de retail si institutionali din Polonia, iar actiunile ar fi trebuit sa intre la tranzactionare in jur de 9 decembrie.

Compania urma sa foloseasca cea mai mare parte a fondurilor obtinute prin aceasta oferta pentru finantarea proiectelor de constructie ale companiei.

In urma deciziei de amanare a listarii la bursa din Varsovia, AFI Europe, parte a AFI Group din Israel, va prezenta autoritatii olandeze pentru piete financiare un supliment al prospectului de emisiune, se arata intr-un comunicat al companiei. Sediul central al AFI Europe se afla in Olanda.

AFI Europe detine centrul comercial AFI Cotroceni din Bucuresti, evaluat la 30 septembrie la 350 milioane euro, in conditiile in care mall-ul deschis in urma cu un an este ocupat in proportie de 92% si genereaza venituri din chirii de 23,5 milioane euro pe an, potrivit companiei britanice de consultanta DTZ.

AFI Europe, cu activitati in Europa Centrala si de Est, mai detine in Romania terenuri evaluate la aproape 100 de milioane de euro, in Bucuresti, Ploiesti si Arad, unde compania va dezvolta locuinte, birouri si centre comerciale. Terenurile din Romania, in suprafata de circa 700.000 metri patrati, reprezinta 46% din intreg portofoliul AFI Europe.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri