Lichiditatea totala din sedinta de ieri a fost de 6,3 milioane lei (1,4 milioane euro), majoritatea tranzactiilor fiind facute pe piata de actiuni.

Tendinta din aceste saptamani ale aceleasi coordonate: lichiditate foarte redusa si volatilitati scazute pe majoritatea cotatiilor. Pana la listarea Fondului Proprietatea, nu sunt asteptate evenimente importante care sa schimbe acest trend.

“Se vorbeste despre un rally inainte de Craciun, dar cred ca acesta se va intampla doar pe pietele externe. Piata noastra nu are lichiditatea necesara care sa sustina un rally. Se ruleaza aceeasi bani, investitii externe nu exista, tendinta este una apatica”, a declarat pentru wall-street.ro Marcel Murgoci, director de tranzactionare la Estinvest.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 0,35 procente, pana la 5.155,98 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a pierdut 0,41%, pana la 3.047,66 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a depreciat cu 2,12%, pana la 20.988,81 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a scazut cu 0,11% la 10.664,18 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,93 procente, la 461,00 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a castigat 0,10%, la 744,18 puncte.

Momentul listarii Fondului Proprietatea, programata pentru ianuarie 2011, va revigora lichiditatea si va capta atentia investitorilor straini.

Murgoci spune ca este posibil sa apara evolutii distincte pe anumiti emitenti, dar sporadic, generate de anumite interese sau zvonuri. Chiar daca aceste companii ar putea avea usoare cresteri sau volume mai bune, acestea nu se vor tranfera in intreaga piata.

Citeste si:

“Ar trebui sa fie o crestere pe final de an, cand administratorii fondurilor de investitii isi raporteaza detinerile pe anumiti emitenti. Dar nu stiu cate astfel de fonduri mai au activitate intense in Romania”, a mai spus Murgoci.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras cea mai mare lichiditate din piata, de 1 milion lei iar titlurile au stagnat la 1,26 lei.

Actiunile SIF Moldova (SIF2) au scazut cu 0,93, pe o lichiditate de jumatate de million de lei, in timp ce titlurile SIF Muntenia (SIF4) au inchis in scadere cu 2,42%, la 0,60 lei/actiune.

Pe de alta parte, titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au scazut cu 0,99%, la 1 leu, pe tranzactii de 200 mii lei, iar titlurile SIF Transilvania (SIF3) au pierdut 2,8%, pe schimburi de 485 mii lei.

Actiunile Bursei de Valori Bucuresti au crescut cu 1,65%, pana la 36,9 lei, pe fondul unor rulaje de 384 mii lei.

Actiunile Petrom (SNP) au stangnat la nivelul de 0,33 lei/actiune, cu o lichiditate de 11 mii lei.

Titlurile Erste Bank au avut un rulaj de 473 mii de lei, cotatia castigand 0,69%, pana la 145 lei/actiune. Actiunile TLV au urmat in topul lichiditatii, cu 394 mii lei si o stagnare a cotatiei la 1,27 lei.

Cea mai mare scadere a fost inregistrata de titlurile Electroputere (EPT), de – 7,08%, pana la 0,0773 lei/actiune, pe un rulaj de 4 mii lei.
Cea mai mare apreciere a fost bifata de Bermas SA (BRM), ce a castigat 7,03%, pana la 0,68 lei, pe un volum de 8 mii de lei.