Fostul ministru Daniel Chitoiu a relatat, marti, ca le-a spus deputatilor din Comisia juridica faptul ca este nevinovat, ca nu s-a sustras de la a da declaratii procurorilor DNA si ca nu exista nicio dovada la dosar ca ar fi organizat un grup infractional.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a avizat negativ, marti, cererea ministrului Justitiei privind inceperea urmaririi penale in cazul fostului ministru Daniel Chitoiu. In sedinta Comisiei juridice s-au inregistrat cinci voturi in favoarea cererii, 16 voturi au fost "impotriva", patru buletine de vot au fost anulate, iar un vot a fost nul. Decizia Comisiei juridice a fost luata dupa audierea lui Daniel Chitoiu, potrivit Mediafax.

Camera Deputatilor a decis, marti, sa introduca pe ordinea de zi a sedintei de plen discutarea solicitarii procurorului general privind incuviintarea inceperii urmaririi penale a deputatului PNL Daniel Chitoiu. Liderul deputatilor PSD, Marian Neacsu, a facut aceasta propunere, urmand ca solicitarea sa fie discutata la punctul 20 al ordinii de zi.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anuntat marti la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL ca deputatii liberali vor vota in favoarea inceperii urmaririi penale in cazul fostului ministru Daniel Chitoiu, pentru ca pozitia partidului sa nu poata fi interpretata ca o obstructionare a justitiei.

Citeste si:

Directia Nationala Anticoruptie a cerut procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa solicite Camerei Deputatilor aviz pentru urmarirea penala a lui Daniel Chitoiu, in dosarul "Carpatica", pentru abuz in serviciu si constituirea unui grup infractional organizat, in perioada in care a fost ministru al Finantelor. Procurorul general, Tiberiu Nitu, a inaintat Camerei referatul DNA privind cererea de aviz pentru urmarirea penala a lui Chitoiu.

Din probele administrate de procurori a rezultat ca, in calitate de ministru al Finantelor, Daniel Chitoiu a initiat proiectul de ordonanta de urgenta care reducea numarul membrilor consiliului si prevedea noi cerinte legate de calificarile profesionale minime, fiind introdusa conditia experientei profesionale de minimum noua ani de la data absolvirii studiilor.

In referatul procurorilor se mai arata ca, prin faptele descrise, au fost aduse vatamari atat intereselor Guvernului si ASF, institutii cu rol esential in garantarea respectarii legii si a principiului transparentei institutionale si care ar trebui sa actioneze exclusiv in interesul public, cat si lui Daniel George Tudor, vicepresedinte pe sectorul de supraveghere a asigurarilor, care a fost nevoit sa demisioneze din functia ocupata.