Declaratia a fost facuta de Daianu dupa ce a fost audiat la Directia Nationala Anticoruptie, timp de aproximativ trei ore si jumatate, in calitate de martor, in dosarul "Carpatica", in care sunt cercetati fostul sef al ASF Dan Radu Rusanu, Ilie Carabulea, Laura Chitoiu, Marian Mirzac si Radu Mustatea.

Daianu a precizat ca legislatia urma sa fie schimbata "pentru ca erau probleme legate de incompatibilitati, chiar de conflicte de interese, de ceea ce asigura eligibilitatea unei persoane din punct de vedere profesional".

Presedintele interimar al Autoritatii de Supraveghere Financiara a adaugat ca el nu a semnat un angajament de confidentialitate, despre care exista informatii ca ar fi fost impus angajatilor ASF, imediat dupa demararea anchetei in cazul Laurei Chitoiu, scrie Mediafax.

"Eu nu semnez un asemenea acord de confidentialitate, un asemenea angajament. Acest angajament este semnat de fiecare lucrator din ASF atunci cand vine la aceasta institutie. Sunt persoane care au facut parte din cele trei entitati comasate si care nu au semnat acel angajament, desi si aici trebuie sa nuantez. Dupa ce a avut loc o evaluare si au fost validate anumite persoane care au facut parte din fostele trei entitati, exista noi pozitii. Pentru noile pozitii au semnat acest angajament aceste persoane", a precizat Daniel Daianu.

El a aratat insa ca, desi in orice organizatie se semneaza un astfel de acord, "nu se poate merge pana in panzele albe" in cazul acestui angajament. "Nu poate sa aiba respectivitate absoluta. Cand se face o ancheta, nicio informatie nu mai poate sa fie atat de confidentiala", a mai spus Daianu.

Referitor la modalitatea in care sunt numiti membrii ASF, Daianu a spus ca organigrama institutiei urmeaza sa fie modificata. "Va trebui sa sufere o modificare a arhitecturii organizationale. Se va face o evaluare a expertilor, pentru ca exista redundante. Exista surplus in unele zone si exista deficit de expertize si de oameni in alte compartimente. Din pacate, nu e simplu, nu poti sa iei dintr-o parte si sa pui in alta", a mai spus Daniel Daianu.

Intrebat daca exista probleme in ceea ce priveste companiile de asigurari si modul in care acestea sunt supravegheate, presedintele ASF a spus ca exista doua rapoarte interne de evaluare. "Aceste rapoarte subliniaza carentele si aici trebuie sa se schimbe ceva in bine in activitatea de supraveghere", a conchis Daianu. Tot miercuri a fost audiat la DNA, in calitate de martor, si vicepresedintele ASF Mircea Ursache. Acesta a declarat, la iesirea de la DNA, ca ASF, din punct de vedere institutional, nu are atributii in materia legislatiei primare.

Citeste si:

"Ca si Banca Nationala, ASF-ul nu poate emite acte normative. Singurul care avea atributii in emiterea actelor de legislatie primara este Ministerul Finantelor Publice", a spus Ursache. La DNA este audiat, tot in dosarul "Carpatica, si vicepresedintele ASF Corneliu Moldoveanu.

Daniel Daianu a declarat, la intrarea in sediul DNA, ca toti membrii Consiliului ASF au fost chemati pentru audieri, in dosarul "Carpatica". Mai multi angajati ASF care au semnat un angajament de confidentialitate au fost audiati la DNA, de la inceputul lunii martie, pentru a spune daca au fost supusi la presiuni din partea fostului sef al institutiei Dan Radu Rusanu pentru semnarea documentului, au declarat surse judiciare.

In dosarul "Carpatica", Dan Radu Rusanu este arestat din 4 martie, fiind acuzat de constituire a unui grup infractional organizat, complicitate la abuz in serviciu, favorizare a infractorului si influentare a declaratiilor. Rusanu este suspectat ca a intocmit si a avizat proiectul OUG privind ASF si ar fi acceptat "protejarea frauduloasa" a intereselor SC Carpatica. Acesta a demisionat de la conducerea ASF dupa ce a fost retinut de procurori.

Omul de afaceri Ilie Carabulea, care controleaza grupul Carpatica, si Marian Mirzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, sunt arestati din 29 ianuarie. Acestia sunt acuzati ca, in mod fraudulos, in perioada mai - decembrie 2013, au reusit sa tergiverseze si sa influenteze rezultatele unor controale dispuse de ASF fata de societatea de asigurari.
In aceeasi cauza, Laura Chitoiu, sotia fostului ministru de Finante Daniel Chitoiu, este urmarita penal pentru abuz contra intereselor publice, in calitate de director al Directiei Avizari din cadrul Autoritatii pentru Supraveghere Financiara. Laura Chitoiu s-a autosuspendat din functia de director al Directiei Avizari din cadrul ASF. In dosarul "Carpatica" mai sunt urmariti penal Radu Mustatea, membru in CA al Carpatica Asig si presedintele Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, si Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, functionar la Autoritatea de Supraveghere Financiara.

In 25 februarie, Directia Nationala Anticoruptie a cerut procurorului general al Parchetului instantei supreme sa solicite Camerei Deputatilor aviz pentru urmarirea penala a lui Daniel Chitoiu, in dosarul "Carpatica", pentru abuz in serviciu si constituirea unui grup infractional organizat, in perioada in care a fost ministru al Finantelor. Cererea a fost formulata intrucat exista indicii rezonabile potrivit carora, in cursul lunii octombrie 2013, Daniel Chitoiu a initiat adoptarea unei ordonante de urgenta al carei scop exclusiv era sprijinirea grupului infractional constituit pentru a favoriza interesele SC Carpatica Asig SA, in lipsa unei urgente reale si cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotararea Guvernului nr. 561/2009, au aratat procurorii DNA.

Camera Deputatilor a respins, in 11 martie, prin vot secret, cererea privind incuviintarea urmaririi penale a lui Daniel Chitoiu. Procurorii DNA au cerut Parlamentului si Guvernului sa le puna la dispozitie, in dosarul "Carpatica", mai multe documente legate de OUG despre care exista suspiciunea ca ar fi fost emisa pentru a proteja interesele firmei de asigurari Carpatica.