Iesirea din provincialism, oportunitatile culturale si eliminarea unui impediment de circulatie pentru artisti reprezinta unele dintre avantajele pe care Republica Moldova le-ar avea daca ar deveni tara membra a Uniunii Europene, au afirmat invitatii Romaniei la Salon du Livre de la Paris, scrie Mediafax.

La dezbaterea "Perspectivele integrarii europene a Republicii Moldova" au participat Oleg Serebrian, ambasadorul Republicii Moldova in Franta, Gheorghe Erizanu, scriitor si director al editurii Cartier din Chisinau, istoricul Matei Cazacu si scriitorul Emilian Galaicu Paun.

Astfel, Oleg Serebrian, ambasadorul Republicii Moldova in Franta, a vorbit, dupa dezbaterea organizata la standul Romaniei de la Salonul International de Carte de la Paris, despre actiunile privind integrarea tarii sale in Uniunea Europeana. "Incepand cu 2009 viteza a fost destul de mare. S-au reusit foarte multe lucruri, semnarea acordului de liber schimb, care a fost un pas important pentru economia moldoveneasca. Efectele se vor resimti poate in cativa ani si vor fi efecte benefice", a spus Oleg Serebrian.

"Acordul de liberalizare a circulatiei, de suprimare a vizelor pentru cetatenii moldoveni, multi nu credeau ca asa ceva se va intampla. Acest lucru va intra in vigoare in luna mai 2014. Parafarea acordului de asociere (cu Uniunea Europeana, n.r.), in noiembrie si semnarea lui iunie. (...) Semnarea acestor acorduri importante este un punct intr-o suita de propozitii foarte lungi, de fraze, as spune eu, care s-au derulat in acesti ani, 2009 - 2014, de reforme in domeniul justitiei, economiei, pentru ca a trebuit sa ajungem niste tari care au fost mult mai avansate decat noi. Ceea ce Romania a facut in decurs de 15 ani, Republica Moldova a trebuit sa faca in decurs de cinci ani", a relatat acesta.

In acest context, Oleg Serebrian a afirmat ca, in 2009, cand la guvernare a venit Alianta pentru Integrare Europeana, "fostul regim comunist lasase Moldova pe punctul zero in relatiile ei cu Uniunea Europeana".

Intrebat daca cultura din Republica Moldova a avut de suferit, Oleg Serebrian a afirmat ca a existat un impediment de circulatie frustrant. El a povestit ca si la Paris au existat probleme in ceea ce priveste invitarea unor artisti "notorii" din cauza vizelor. "Eliminarea acestui regim de vize nu va mai impiedica scriitori, pictori, oameni de creatie sa vina nestingherit in Europa. Romania a avut problema aceasta cu cultura in anii '90. Toata lumea avea impresia ca aceasta s-a oprit in anii '40, la Brancusi, la Enescu, ori cultura si in Romania si in Republica Moldova a avansat pe cai diferite decat in vestul Europei", a mai declarat acesta.

Ambasadorul Republicii Moldovei a afirmat ca se deschid o serie intreaga de oportunitati, Europa fiind o platforma mare, Republica Moldova aflandu-se insa la periferia acestei platforme, si nu in interiorul ei.

"Relatia noastra cu Romania este una speciala. Romania a sustinut si a pledat intotdeauna pentru integrarea europeana a Republicii Moldova, pe toate dimensiunile, si culturala, si economica, si sociala, si politica. Dimensiunea culturala a fost una dintre cele mai sensibile si la Bucuresti si la Chisinau. Noi impartasind o limba comuna, o istorie comuna, avem multe lucruri a spune in comun Europei. Faptul ca se organizeaza evenimente culturale in comun nu este nimic surprinzator, este ceva care vine din domeniul firescului pentru mine si asta se produce si la Paris si in alte capitale", a afirmat acesta.

In ceea ce priveste expunerea culturala de care ar beneficia Republica Moldova daca ar fi tara membra a Uniunii Europene, istoricul Matei Cazacu a precizat ca intergrarea in UE ar inseamna un acces la fondurile europene specifice acestei zone. "Cultura ar putea profita foarte mult pentru ca situatia editurilor si a teatrelor si a vietii culturale in Moldova se cunoaste. Ar avea nevoie de un ajutor serios pentru ca s-a vazut ce rezultate au dat aceste fonduri europene in tarile recent sau mai demult intrate in Uniunea Europeana", a argumentat acesta, dupa dezbaterea organizata la standul Romaniei de la Salonul International de Carte de la Paris.

De asemenea, in opinia lui Matei Cazacu, integrarea in Uniunea Europeana ar insemna o iesire din provincialism. "Orizontul nu este doar Romania, Ucraina, Rusia, U.R.S.S, ci prin Uniunea Europeana este o deschidere catre lumea intreaga. Si probabil o mai multa cultivare a limbilor straine", a mai spus Cazacu. "Cel mai mare dusman al omului de astazi este marginirea si prostia care deriva din ea, izolationismul si spiritul acesta de teama obsidionala. Ne simtim inconjurati de oameni pe care ii resimtim ca ostili pentru ca nu-i cunoastem si daca sunt diferiti de noi, daca se imbraca diferit sunt dusmanii nostri. (...) Nu trebuie sa ne incrancenam intr-o pozitie de noi sau ei (...)", a mai spus acesta.

"Ce face Moldova? Pai saraca Moldova ce sa faca? Sa se ascunda dupa Ucraina sau se ascunde dupa Uniunea Europeana? Nu vad alta solutie, e singura solutie de salvare si cred ca a castigat cativa ani. Ursul rus (Vladimir Putin, n.r.) este pe cale sa digere Crimeea. Pentru moment, Moldova este linistita, deci cred ca o sa poata sa semneze in iunie tratatul politic cu Uniunea Europeana si din momentul acela, impreuna cu Ucraina, si bineinteles, cu Romania, vor putea forma un bloc, un bloc mult mai solid decat fiecare in parte ca pana acum", a mai spus Matei Cazacu.

Pe de alta parte, acesta a afirmat ca Transnistria ar trebui sa revina Ucrainei. "Are foarte multi partizani pentru ca mafiotii moldoveni si cei transnistrieni, plus cei ucraineni, se inteleg foarte bine (...) se trec cu un mic salut masini furate, marfuri de contrabanda s.a.m.d. Din punctul acesta de vedere revenim iarasi la vechea poveste cu coruptia, cu mafioti si cu altii. Specificul national", a declarat acesta.

La randul sau, scriitorul si directorul editurii Cartier din Republica Moldova, Gheorghe Erizanu, a declarat, vineri, in cadrul dezbaterii, ca integrarea a inceput mult mai devreme prin cartile care au fost publicate si traduse in Republica Moldova. "Eu cred ca daca fiecare domeniu, cei care sunt responsabili de domeniile lor incercau sa faca ceea ce am facut noi, cred ca astazi Republica Moldova era mult mai aproape de Uniunea Europeana", a afirmat acesta.

Salonul de carte de la Paris, un eveniment literar la care sunt reprezentate peste 40 de tari, a debutat joi seara, cu o editie dedicata Argentinei.

George Arion, Dinu Flamand, Nicolae Manolescu, George Banu si Matei Visniec se numara printre scriitorii romani care participa, in perioada 21 - 24 martie, la cea de-a 34-a editie a Salonului International de Carte de la Paris, standul Romaniei avand tema "Cartile viitorului, viitorul cartilor".

Salonul International de Carte de la Paris este dedicat atat profesionistilor din domeniul editorial - editori, agenti literari, distribuitori si vanzatori de carte din Franta si din peste 100 de tari -, cat si publicului larg, bucurandu-se de o maxima vizibilitate in presa franceza. Prezenta romaneasca din acest an vine dupa ce, la editia din 2013 a Salon du Livre, Romania a avut calitatea de invitat de onoare.

Sursa foto: Uniunea Europeana, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri