Premierul Victor Ponta a facut aceste declaratii la Fabrica de Avioane din Craiova, unde le-a spus reprezentantilor uzinei ca, "desi ne paste un razboi", vestea buna pentru ei este ca vor avea comenzi, scrie Mediafax.

Ponta s-a urcat la mansa unui avion IAR 99 Soim si i-a intrebat pe reprezentantii uzinei ce echipamente militare poate transporta un asemenea aparat, el primind explicatii de la acestia cu privire la posibilitatile avionului de a transporta tehnica militara.

"Vreau sa fim cat de bine pregatiti se poate pentru toate provocarile de la granita de rasarit, vreau ca Romania sa fie pregatita alaturi de aliatii NATO sa asigure cu responsabilitate siguranta viitorului Romaniei si in acelasi timp vreau ca in urmatorul CSAT sa pregatim, si din partea guvernamentala, si din partea celorlalte institutii ale statului, o analiza si o strategie referitoare la modalitatea prin care putem sa protejam identitatea si drumul european al Republicii Moldova", a declarat Victor Ponta.

Premierul a mai spus ca situatia din Ucraina reprezinta pentru Romania "cea mai mare provocare de securitate din ultimii 20 de ani".

"Este o situatie extrem de grava ce se intampla acum in Ucraina. E din ce in ce mai rau in fiecare zi. Este cea mai mare provocare de securitate din ultimii 20 de ani pentru Romania. Acum vedem ca decizia de a intra in NATO, pe care pana acum nu am simtit-o ca fiind un beneficiu, de data aceasta se dovedeste ca va fi o decizie corecta, iar Romania are capacitatea militar si strategic de a-si indeplini toate obligatiile, in primul rand fata de populatie, cat si catre intreaga alianta si vine aici si ca o extensie a responsabilitatii noastre fata de romanii de pe malul celalalt al Prutului", a adaugat Ponta.

Citeste si:

El afirmase, la Rovinari, ca Romania trebuie sa se afle permanent, in aceasta perioada, "intr-o stare de atentie".

Intrebat de jurnalisti, la Craiova, ce inseamna o astfel de situatie, premierul a explicat ca a vrut sa evite termeni precum alerta, care ar putea induce o stare de panica in randul populatiei.

"Am folosit un termen nejuridic, de stare de atentie, pentru ca juridic nu vreau sa vorbesc de alerta. Inseamna ca suntem in permanennta in coordonare si dialog permanent cu partenerii nostri americani si europeni si suntem tot timpul pregatiti sa avem o pozitie comuna si sa ne facem partea din obligatii care revine Romaniei in calitate de membru NATO", a mai spus premierul.

Victor Ponta a vizitat, la Craiova, si Fabrica de trenuri electrice SC Softronic si s-a intalnit cu reprezentantii companiei turcesti ETI Gida Sanayi ve Ticaret A.T, care vor construi la Craiova o fabrica de biscuiti si de produse de patiserie.