Anuntul a fost facut de presedintele Comisiei pentru politica externa a Senatului Romaniei, Petru Filip (PSD), la finalul intalnirii triaterale la care au luat parte vicepresedintele comisiei similare din Senatul Republicii Polone, Bogdan Klich, si presedintele Comisiei de politica externa din Marea Adunare Nationala a Turciei, Volkan Bozkir. Senatorul Petru Filip a precizat ca Romania are parteneriate strategice atat cu Polonia cat si cu Turcia, adaugand ca aceste tari reprezinta un veritabil avanpost al NATO in zona est-europeana si un "avanpost vizavi de o zona devenita in acest moment tampon" intre Uniunea Europeana, NATO si Rusia, scrie Mediafax.

"Toate cele trei tari si-au dorit si isi doresc stabilitate in zona si implicare directa in ceea ce inseamna readucerea pacii si stabilitatii in aceasta zona devenita in acest moment sensibila, o situatie critica pe care Europa n-a mai cunoscut-o de la cel de-a Doilea Razboi Mondial", a mentionat Filip. Potrivit lui Filip, cele trei tari si-au manifestat dorinta de a gasi cat mai repede o solutie pasnica pentru ca Ucrainei sa i se respecte suveranitatea teritoriala si dreptul poporului ucrainean de a-si solutiona liber problemele pe care le are in interiorul tarii.

Invocand declaratia comuna adoptata, Petru Filip a precizat ca Romania, Republica Polona si Turcia "sustin, fara echivoc, toate masurile pe care NATO le decide in perspectiva respectarii integritatii si a pacii si a sigurantei din aceasta parte a lumii". "In ceea ce priveste situatia din Ucraina, asa cum se subliniaza si in declaratia ministrilor de externe NATO, de la 1 aprilie 2014, noi nu recunoastem interventia militara ilegala a Rusiei in Ucraina si anexarea ilegala a Crimeei pe care o consideram o incalcare a suveranitatii si integritatii teritoriale a Ucrainei. Ne exprimam ingrijorarea in legatura cu incalcarea Acordului de la Geneva, din 17 aprilie 2014, si cerem tuturor partilor implicate sa ia masuri in vederea dezescaladarii (situatiei)", se arata in textul declaratiei comune, adoptata miercuri la Bucuresti.

Citeste si:

Totodata, liderii parlamentari din Romania, Polonia si Turcia precizeaza ca vor continua "sa-si uneasca eforturile in vederea ajungerii la o solutie diplomatica si politica care sa respecte legea internationala si granitele Ucrainei recunoscute pe plan international". "Ca reprezentanti ai poporului, sprijinim ferm dorinta poporului Ucrainei de a-si alege singur destinul. Ne exprimam speranta ca alegerile prezidentiale care vor avea loc la 25 mai vor permite poporului ucrainean sa-si manifeste preferintele si calea spre dezvoltarea dorita. Suntem alaturi de poporul ucrainean in aspiratiile sale pentru o Ucraina democratica si libera", se mai precizeaza in declaratie.

Potrivit afirmatiilor lui Petru Filip, in cadrul triateralei s-a discutat si despre largirea Uniunii Europene in doua directii: sustinerea demersului Turciei, Republicii Moldova si Ucrainei de a deveni membre ale UE si largirea Uniunii in zona Balcanilor de Vest. Vicepresedintele Comisiei pentru politica externa a Senatului Republicii Polone, Bogdan Klich, a sustinut determinarea celor trei tari pentru sustinerea stabilitatii in estul Europei. "Condamnam ferm actiunile ilegale ale Rusiei in Ucraina si anexarea ilegala a Crimeei", a mentionat acesta, referindu-se la concluziile discutiilor tripartite.

Presedintele Comisiei de politica externa din Marea Adunare Nationala a Turciei, Volkan Bozkir, s-a declarat "profund ingrijorat" de cursul evenimentelor din Ucraina si din Crimeea, in principal, mentionand ca Ucraina este vecinul Turciei si partener strategic si economic. Acesta a aratat ca Turcia are, de asemenea, relatii stranse cu Federatia Rusa, care este, la randul sau, vecina si partener strategic. "Cu toate acestea, suveranitatea, integritatea si independenta Ucrainei trebuie pastrate si respectate. Schimbarea granitelor recunoscute international este inacceptabila pentru Turcia si nu recunoastem rezultatele referendumului ilegal din Crimeea", a spus Volkan Bozkir.