Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, miercuri, ca presedintele Traian Basescu nu a fost invitat la aniversarea a 150 de ani de activitate a Senatului pentru a evita un moment penibil, avand in vedere ca seful statului a militat constant pentru Parlament unicameral, ceea ce implica desfiintarea Senatului.

”Nu vreau sa cream un moment penibil, tinand cont ca presedintele Romaniei a militat constant pentru un Parlament unicameral, deci desfiintarea Senatului, iar la festivitatea din ziua de 17 iunie se va vorbi cu precadere nu numai despre traditia Senatului, ci si despre rolul Senatului in perspectiva urmatorilor ani”, a explicat Tariceanu eliminarea din lista de invitati a presedintelui Traian Basescu, potrivit Mediafax.

Presedintele Senatului a mai spus ca Senatul va trebui sa devina in timp o camera de reprezentare, mai degraba, a regiunilor, cu atributii clare si distincte fata de Camera Deputatilor. ”Cred in continuare, mai ales in cazul unei tari ca Romania, in virtutile sistemului bicameral. Din pacate, presedintele Romaniei, in toata perioada mandatului sau, nu a facut decat cu multa determinare si perseverenta sa decredibilizeze institutia Parlamentului, asa incat, in acest moment festiv, nu cred ca prezenta domniei sale este una oportuna in aula in care vom sarbatori acest eveniment”, a mai declarat Calin Popescu Tariceanu.

Presedintele Senatului a adaugat ca ar putea sa faca ”o seama de consideratii ironice” la adresa sefului statului, dar nu e firesc sa adopte acest limbaj. ”Ma refer numai la faptul ca avem viziuni cu totul si cu totul diferite si, avand in vedere viziunea domniei sale, care nu este una impartasita de cei care au o elementara cultura politica si o viziune constitutionala pentru viitorul Romaniei, sa nu ne intalnim cu acest prilej”, a mai declarat Tariceanu.

Numele lui Basesc, taiat cu pixul

Liderul senatorilor PDL, Dumitru Oprea, a protestat, marti, in plen, fata de neinvitarea presedintelui Traian Basescu la sedinta solemna si concertul de la Ateneu organizate de Senat cu ocazia implinirii a 150 de ani de la infiintare, el sustinand ca numele presedintelui ar fi fost taiat de pe lista. Oprea a sustinut ca numele lui Basescu ar fi fost taiat cu pixul de pe lista invitatilor.

Potrivit deciziei Biroului Permanent, marti, 17 iunie, in sala de plen a Senatului va avea loc o sedinta jubiliara cu prilejul implinirii a 150 de ani de la infiintarea acestei Camere, iar miercuri, cu ocazia aceluiasi eveniment, se va desfasura un concert la Ateneul Roman. "Constatam aici, presedintele Romaniei, pozitia intai, Traian Basescu, taiat si «presedinte» si «Traian Basescu» si semneaza cineva, ca si cum ar fi sef de tarla. Nu stiu a cui este semnatura, dar este regretabila o astfel de lista", a sustinut Dumitru Oprea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri