Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, anunta ca va face demersuri pentru ca "rapoartele SRI si SPP" privind protectia sefului statului "in cazul vizitelor la clanul Bercea" sa ajunga la Comisile Parlamentare pentru un raport din care sa rezulte daca presedintele a fost sau nu informat.

"Serviciul Roman de Informatii si Serviciul de Protectie si Paza au atributii legale si norme interne precise privind protectia informativa in cazul vizitelor efectuate de Presedintele Romaniei, prin care sa se asigure ca Presedintele Romaniei nu intra in contact cu persoane care au probleme cu legea sau care reprezinta un pericol pentru viata Presedintelui", se arata intr-un comunicat al presedintelui Senatului. Potrivit lui Tariceanu, SRI si SPP sunt obligate sa asigure protectia informativa a sotului sau sotiei presedintelui si a tuturor rudelor sale de gradul 1 si au obligatia sa informeze organele abilitate ale statului in cazul in care constata activitati cu caracter ilegal, potrivit Mediafax.

"In calitate de Presedinte al Senatului Romaniei, voi face demersurile procedurale regulamentare necesare pentru ca rapoartele SRI si SPP privind protectia informativa a Presedintelui Romaniei in cazul vizitelor la clanul «Bercea» sa fie puse la dispozitia Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala si Comisiei comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii S.R.I., in vederea intocmirii unui Raport, din care sa rezulte daca Presedintele Romaniei a fost sau nu informat despre activitatile ilegale ale gazdelor sale si in ce au constat aceste informari", se arata in comunicat.

Mircea Basescu, acuzat ca ar fi primit 250.000 de euro

Tribunalul Bucuresti a decis, vineri, arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui Mircea Basescu, in dosarul in care este acuzat ca ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, in urma interventiei sale la judecatori, Bercea Mondial sa scape de inchisoare. Decizia Tribunalului Bucuresti nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel.

Mircea Basescu este acuzat ca, in perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Capatana, pentru a interveni la judecatori sa dispuna o solutie favorabila in dosarul in care Sandu Anghel era judecat pentru tentativa de omor, respectiv ca si-a injunghiat un nepot. Anchetatorii sustin ca, in schimbul banilor, Mircea Basescu ar fi promis ca va interveni la judecatori sa dispuna fie condamnarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la o pedeapsa mai mica, fie punerea in libertate.

Scandalul a inceput miercuri seara, odata cu difuzarea inregistrarilor audio-video legate de cazul Bercea. Inregistrarile au provocat un scandal in mediul politic de la Bucuresti. Premierul a cerut demisia sefului statului, iar Traian Basescu a negat orice legatura, precizand, cu lacrimi in ochi, ca intre nevoia de consolidare a justitiei si reflexul firesc de a-si apara fratele alege consolidarea justitiei. Purtatorul de cuvant al sefului statului a declarat joi seara ca "demisia lui Traian Basescu ar fi cea mai mare piedica pusa justitiei".

Presedintele Basescu a sustinut, joi la pranz, o declaratie de presa la Palatul Cotroceni. El a spus ca nu a avut niciodata vreo discutie cu fratele sau, Mircea Basescu, privind sprijinirea lui Sandu Anghel in procesele pe care acesta le are. De asemenea, el a mentionat ca face apel face apel la orice politist, procuror sau magistrat din cazul Sandu Anghel ca, daca a existat vreo interventie a sa in ancheta sau decizia justitiei, sa o faca publica.
Traian Basescu a mai spus ca nu se va transforma intr-un avocat al fratelui sau, Mircea Basescu, si ca, mai mult, considera ca acesta nu trebuia sa se implice intr-o zona cu astfel de oameni si intr-un asemenea anturaj.

Victor Ponta: Discursul presedintelui despre fratele sau, o ipocrizie

La final, cu lacrimi in ochi, presedintele a spus ca isi incheie declaratia de la Palatul Cotroceni "asigurand" ca intre nevoia de consolidare a justitiei si reflexul firesc de a-si apara fratele alege consolidarea justitiei. Premierul Ponta a declarat joi seara, intr-o emisiune televizata, ca discursul presedintelui Traian Basescu legat de cazul fratelui sau reprezinta o ipocrizie daca nu va fi insotit si de demisia din functia prezidentiala, deoarece orice decizie a justitiei va fi legata de el atat de catre cetateni, cat si de catre oficiali din strainatate.

Purtatorul de cuvant al presedintelui, Bogdan Oprea, sustine, intr-un comunicat joi seara, ca "demisia sefului statului ar fi cea mai mare piedica pusa justitiei", astfel creandu-se culoar spre Cotroceni premierului Ponta, "care i-a aparat public fara nicio ezitare pe colegii de partid chemati in fata justitiei".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri