"Asa dupa cum arata cateva componente destul de importante din actuala opozitie, nu ar fi exclus ca dupa alegerile prezidentiale sa existe intentia ca cineva din opozitie sa devina prim-ministru, iar cineva dintr-o alta zona politica sa devina presedinte. Eu voi candida pana la capat si in ceea ce ma priveste este exclusa o astfel de varianta. Dar repet, sunt semne de intrebare in legatura cu pozitionarile unor vector politici din opozitie si, din aceasta perspectiva, am o serie de suspiciuni care mie mi se par intemeiate", a declarat Diaconescu, luni, dupa sedinta Consiliului Executiv National al PMP, potrivit Mediafax.

Politica faptului implinit si aranjamentele politice

El a fost intrebat daca aceste suspiciuni sunt legate de Vasile Blaga presedintele PDL. "Nu candideaza Vasile Blaga, dar, in orice caz, atata vreme cat cei care au fost sprijinitorii proiectelor presedintelui Basescu astazi tac, atata vreme cat cei care au fost in perioada de suspendare sprijinitori ai statului de drept astazi tac si fac mai mult decat atat o serie de cooperari politice, ascunzandu-si unul altuia turpitudinea fata de stat, am argumente sa am mari suspiciuni in ceea ce priveste onestitatea acestor oameni si in legatura cu faptul ca vor face posibil tot felul de aranjamente politice, pe care le vor motiva prin politica faptului implinit", a mai declarat prezidențiabilul PMP.

Diaconescu a susținut ca unii fac "tot felul de intelegeri si combinatii" in ideea de a-si apropia electoratul presedintelui Basescu. "Atata vreme cat cei care fac tot felul de intelegeri si tot felul de combinatii in ideea de a incerca cu tot dinadinsul sa-si apropie electoratul presedintelui Basescu, eliminandu-l pe presedinte din joc si toate proiectele sale de tara, in mod categoric si in mod normal nu ne pot avea aproape", a precizat prezidențiabilul PMP.