Ministrii de externe ai UE au salutat, vineri, la reuniunea extraordinara a Consiliului Afaceri Externe (CAE) eforturile de asistenta umanitara ale ONU si au exprimat intentia Uniunii de a contribui la acestea.

Totodata, ei au indicat ca orice livrare de asistenta umanitara, incepand cu Rusia, trebuie sa se desfasoare in conformitate cu legislatia internationala si cu principiile in domeniu si numai cu consimtamantul autoritatilor ucrainene.

Potrivit MAE, sefii diplomatiilor europene au subliniat ca orice actiune militara unilaterala a Federatiei Ruse in Ucraina, chiar si sub pretextul unei interventii umanitare, va fi tratata ca o incalcare grava a legislatiei internationale si au reluat solicitarea adresata Moscovei de a opri imediat fluxul de material si personal militar inspre Ucraina.

De asemenea, ministrii au constatat faptul ca motivele aflate la baza regimului sanctionator la adresa Rusiei – legate de incalcarea grava a legislatiei internationale prin anexarea ilegala a Peninsulei Crimeea si destabilizarea Ucrainei – sunt inca valide. In acest context, Concluziile feuniunii adoptate de ministrii de Externe fac referire la considerarea unor pasi suplimentari in domeniul masurilor restrictive, daca situatia din teren o va impune.