Referitor la faptul ca liberalul Klaus Iohannis a spus ca nu are nevoie de un acord de coabitare cu premierul, Udrea a precizat, miercuri, ca afirmatia arata ca acesta va fi "un presedinte care nu va reprezenta echipa care l-a propulsat acolo". In schimb, Elena Udrea a declarat ca nici ea nu va semna un acord de coabitare cu Victor Ponta, intrucat va schimba Guvernul, in eventualitatea castigarii prezidentialelor, precizeaza Mediafax.

"Nu, nu as semna. Nu pentru ca consider ca trebuie sa fiu in conflict cu un premier, ci pentru ca ma gandesc pentru o noua etapa. Nu la finalul mandatului, cum era presedintele (Traian Basescu - n.r.). Nu cand Victor Ponta era pe cai mari. Victor Ponta infrant in alegeri nu mai are 60% in Parlament, sa ai nevoie sa semnezi cu el un acord de coabitare. Nu, daca il inving pe Victor Ponta - si cred ca il voi invinge - in primul rand eu schimb Guvernul", a declarat presedintele PMP.

Intrebata daca o astfel de decizie nu ar crea instabilitate, Elena Udrea a spus: "Nici vorba, majoritatea parlamentata se va schimba. Pai, mai stai doi ani cu un un Guvern atat de incompetent ca asta, cu un Guvern care a introdus tara in recesiune, in continuu creste taxele si impozitele, promite tot felul de masuri?". In ceea ce priveste modalitatea in care va modifica majoritatea parlamentara, Udrea a declarat ca importanta este numirea in fruntea Guvernului a "unui om de buna credinta".

Romania nu-si poate permite sa-si piarda doi ani cu acest Guvern si cu acest prim-ministru.

"Vedem atunci. Depinde de majoritatea care se formeaza. Important este sa pui un om de buna credinta, un om care sa vrea sa faca lucruri, care sa stie sa faca lucruri, sa se inconjoare de oameni competenti, nu cum s-a inconjurat domnul Victor Ponta numai de oameni din clientela lui de partid, si in felul acesta sa recuperezi in doi ani ce ai pierdut in trei ani aproape cu Victor Ponta. Romania nu-si poate permite sa-si piarda doi ani cu acest Guvern si cu acest prim-ministru. Daca ajung presedintele Romaniei, vom avea un Guvern cu adevarat competent imediat dupa instalarea la Cotroceni", a spus Udrea.

Citeste si:

Intrebata daca se gandeste la PC sau UDMR pentru formarea unei noi majoritati, Elena Udrea a afirmat ca are in vedere "parlamentari". "Ei vor schimba majoritatea. Vedeti ce se intampla acum. Parlamentarii oricum isi un loc in care sa se simta ei confortabil cu proiectul lor personal. In momentul in care va veni un presedinte nou, dar unul puternic si care sa vrea sa schimbe majoritatea, va putea sa o faca", a precizat liderul PMP.

Intrebata daca acest lucru nu ar incuraja traseismul politic, Elena Udrea a recunoscut ca acest fenomen "afecteaza calitatea actului politic", dar a precizat ca "deocamdata legea asta exista si ea poate fi folosita pentru a schimba un guvern care face numai rau acestei tari".

Elena Udrea este candidatul PMP pentru alegerile prezidentiale, au decis marti reprezentantii PMP reuniti in Colegiul National, fiind doar un vot impotriva acestei candidaturi apartinand europarlamentarului Cristian Preda. Udrea a precizat, dupa sedinta, ca seful campaniei sale va fi Eugen Tomac si ca de miercuri va incepe strangerea de semnaturi. Ea a mai spus ca este singura care il poate bate pe Victor Ponta in cursa pentru Palatul Cotroceni.