Proclamatia catre tara a Regelui Mihai I din 23 august 1944 este considerata de istoricii Georgeta Filitti, Dan Berindei, Zoe Petre si Adrian Majuru, la 70 de ani de la eveniment, un act care a scurtat cu sase luni Al Doilea Razboi Mondial si a dus la supravietuirea Romaniei.

"E greu de spus ca aceasta zi isi va fi pastrat semnificatia, mai ales ca regimul comunist a avut grija in permanenta sa-i deturneze intelesul si din ceea ce a fost o hotarare exceptionala a tanarului monarh Mihai I, de a intoarce frontul, gest apreciat in primul rand de americani, a fi scurtat cu jumatate de an Al Doilea Razboi Mondial, acest gest extraordinar a fost deturnat si preluat de autoritatile comuniste, care, in functie de pretuirea sau de aruncarea in umbra a unei capetenii comuniste, i-au ridicat pe unii si pe altii. Daca ne amintim, la inceput, printre cei care s-au aflat relativ aproape de Majestatea Sa, sigur au ajuns sa fie si cativa comunisti. Pe urma acestia au fost inlaturati si atunci era un gest al clasei muncitoare si al partidului comunist. Aceasta deturnare a intelesului actului de la 23 august sa stiti ca ne demonetizeaza si in ochii opiniei publice internationale. Ramane ca un gest extraordinar, o participare exceptionala a Romaniei si trebuie sa amintim ca, la ora actuala, Regele Mihai este singurul conducator de stat supravietuitor din timpul razboiului si cred ca a venit momentul ca natiunea romana sa se intoarca cu respect catre Majestatea Sa si sa ne amintim ca, in acele vremuri imposibile, acest monarh tanar a pus inaintea intereselor monarhiei, inaintea intereselor din dreapta, in stanga, marunte, interesele poporului roman", a declarat Georgeta Filitti, potrivit Mediafax.

Ea a spus ca, in prezent, sunt cateva probleme care depasesc semnificatia zilei de 23 august. "In sensul ca istoria nu stiu cum s-a facut, fie ca a fost prost predata in facultati si in licee, fie ca a avut o soarta vitrega. Oricum, nu mai este o materie agreata si e perceputa doar ca o insirare neghioaba de date. Or, in momentul cand eu imi cunosc istoria tarii, sa stiti ca sunt un om mai puternic. Si asa cum trebuie sa stiu cateva repere, sa stiu ce s-a intamplat la 1600, sa stiu ce s-a intamplat la 1859, la 1918, tot asa trebuie sa stiu cu adevarat ce s-a intamplat la 23 august si in sensul acesta voi, toate sistemele acestea de mass-media, aveti o obligatie patriotica, nationala, sa promovati in mod corect, dincolo de interpretari, ca a fost asta, ca a fost alta, ca rusii au facut, ca frontul se apropia de noi, ca nemtii isi pierdusera suflul, ca maresalul Antonescu s-a incapatanat pana in ultima clipa sa mearga alaturi de Hitler, ramane un fapt extraordinar, si anume Romania a reusit sa se desprinda din aceasta alianta oarecum silnica cu Reich-ul si in felul acesta a determinat soarta razboiului aici, in sud-estul Europei. Si lucrul este extraordinar", a spus Georgeta Filitti.

Daca n-ar fi fost 23 august, am fi fost supusi unei ocupatii militare extrem de dure.

Aceasta a mai spus ca tinerii pot sa invete cateva lucruri elementare, prin intermediul catorva pastile de istorie, care se pot transmite placut, agreabil, de istorici care isi cunosc meseria si care raman obiectivi fata de evenimentele istorice. "Dar, paralel cu lucrul acesta, CNA ar trebui sa-si faca datoria, in sensul ca emisiunile de divertisment care ocupa cam 80% din timpul televiziunilor sunt de foarte proasta calitate. Si atunci oameni tineri, oameni batrani, aproape toti sunt tentati sa caste gura la tot felul de usuratati, tot felul de treburi care vin si trec si nu-si mai cunosc interesul, nu mai cunosc lucrurile serioase ale istoriei noastre", a mai spus istoricul Georgeta Filitti.

Pe de alta parte, academicianul Dan Berindei considera ca ziua de 23 august continua sa isi pastreze semnificatia chiar si la 70 de ani de la acest eveniment. "Daca n-ar fi fost 23 august, am fi fost supusi unei ocupatii militare extrem de dure, care ar fi grabit ritmul instaurarii sistemului caruia i-am fost prizonieri o jumatate de veac. Aceasta din punct de vedere romanesc. Iar, din punct de vedere al insemnatatii in istoria universala, este un lucru cert ca aceasta rasturnare din Romania a slabit in general apararea germana si a dus la grabirea sfarsitului razboiului in ansamblu. Aceasta e insemnatatea, sigur ca consecintele au fost cele pe care le stim, dar erau niste consecinte inevitabile", a declarat istoricul Dan Berindei.

Academicianul a precizat ca, daca nu ar fi fost 23 august 1944, situatia ar fi fost cu mult mai rea. "Nici nu stim daca am mai fi vorbit acum la telefon. Asta e realitatea. Din pacate, istoria nu se croieste dupa dorintele oamenilor si isi urmeaza un curs inevitabil, determinat de foarte multi factori, dintre care noi aveam la dispozitie prea slabi. Asa ca a fost o solutie, daca vreti, de salvare, dar oricum a dus la supravietuirea Romaniei. Asta este lucrul cel mai important", a spus Dan Berindei.

La 23 august 1944, Romania a iesit din alianta cu Germania

La randul sau, istoricul Zoe Petre a declarat, ca ziua de 23 august 1944 ramane o zi extrem de importanta in istoria Romaniei si in istoria Europei. "In ultimii 25 de ani, marea majoritate a istoricilor din Romania au pledat pentru ideea ca ziua de 23 august, armistitiul din 1944, ramane o zi extrem de importanta in istoria Romaniei si in istoria Europei, indiferent de faptul ca, pe parcurs, a fost confiscata, arestata, reinterpretata in felurite moduri de regimul comunist. La 23 august 1944, Romania a iesit din alianta cu Germania, a intors armele impotriva fostilor aliati si a contribuit, in mod foarte semnificativ, la grabirea victoriei in Al Doilea Razboi Mondial", a spus Zoe Petre.

roibu / Shutterstock.com

In ceea ce priveste semnificatia acestei zile si cat de mult cunosc romanii istoria tarii, Zoe Petre a spus ca depinde care este publicul caruia ne adresam. "Persoanele cultivate, si nu neaparat cei de varsta mea, stiu foarte bine despre ce e vorba. Au invatat la istorie, au aflat si de la televiziuni, care au facut tot timpul emisiunii interesante pe tema asta. Persoanele mai putin cultivate, ma tem ca nici inainte nu stiau prea bine", a spus istoricul.

Zoe Petre a mai spus ca tinerii sunt invatati sa minimalizeze materiile care nu le servesc la admiterea la facultate si astfel istoria este, intr-un fel, ignorata. "Tinerii de azi stiu prea putina istorie, printre altele pentru ca istorie se face mult mai putina in scoli, dar si pentru ca ei sunt invatati si de parinti si de o parte dintre profesori sa minimalizeze materiile care nu le servesc la admiterea la facultate si din cauza asta istoria este tinuta mai Cenusareasa, impreuna cu literatura, cu alte lucruri - elemente fundamentale in educatia civica a unei persoane, dar care nu sunt suficient de valorizate in constiinta contemporana", a spus Zoe Petre.

PCR nu a avut niciun rol in desfasurarea evenimentelor din 23 august. A fost impins in fata de trupele sovietice care ocupau tara.

Si istoricul Adrian Majuru considera ca ziua de 23 august 1944 reprezinta un eveniment major in istoria Romaniei, fiind unul dintre putinele momente cand au fost luate decizii intr-un termen "teribil de scurt", dar avand consecinte pentru cel putin trei-patru generatii.

"Un eveniment major din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, circumstantiat de desfasurarea Frontului de Est in zona de operatiuni din preajma Romaniei. Patrunderea armatei sovietice in nordul Moldovei si in zona orasului Iasi au determinat factorii politici decizionali sa faca o alegere, pe care o proiectasera catre finalul lunii august. A fost hotarata ziua de 23 august numai ca urmare a deciziei maresalului Ion Antonescu de a pleca in zona frontului, mai devreme decat planificarea initiala. 23 august a fost una dintre schimbarile majore ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial, intrarea Romaniei in razboi impotriva Germaniei scurtand desfasurarea razboiului cu cel putin sase luni, permitand intrarea trupelor sovietice in Balcani si spre Europa Centrala. Pentru Romania a fost o incercare de maxima importanta de a reveni la o guvernare democratica prin monarhia constitutionala. Insa, din nou, circumstantele politice din ansamblul Europei au oprit acest curs, trei ani mai tarziu", a declarat istoricul Adrian Majuru.

Adrian Majuru a vorbit si despre modul in care tinerii de astazi percep semnificatia acestei zile.

"PCR nu a avut niciun rol in desfasurarea evenimentelor din 23 august. A fost impins in fata de trupele sovietice care ocupau tara. Ziarul Scanteia aparea in acelasi timp (cu sediul social intr-un apartament de bloc), avand un editorial semnat de tanarul locotenent Nicolae Ceausescu, cu un apel pentru lupta sustinuta in numele democratiei. Ceausescu are o fotografie portret, imbracat fiind in uniforma militara. Majoritatea generatiilor active leaga aceasta zi de partidul comunist, care si-a insusit propagandistic iesirea Romaniei dintre Puterile Axei. Tinerii probabil ca au legat aceasta zi de acelasi fenomen ideologic. Ceea ce este important sa se stie este faptul ca 23 august a fost unul dintre putinele momente din istoria Romaniei cand au fost luate decizii intr-un termen teribil de scurt, dar avand consecinte pentru cel putin trei-patru generatii", a spus Adrian Majuru.

Istoricul a mai afirmat ca percepe aceasta zi ca "o reactie in fata unei situatii de criza".

"Desigur, atunci cand timpul se comprima si trebuie sa faci o alegere, chiar si consultativa, cum a si fost pe 23 august, nu poti elimina in intregime doza de subiectiv, dar care poate fi filtrata de actiunea ferma si imediata. Reactia era de a salva fiinta natiunii romane de a deveni o gubernie a Rusiei Sovietice si chiar de ciuntire a teritoriului national in favoarea Rusiei, care ar fi vrut intreaga Moldova. Daca avem astazi Romania pe care o vedem pe harta, cu pericolul de a o pierde absurd la masa verde a politicii de compromis dusa de un guvern de stanga, de provenienta comunista, ei bine, aceasta Romanie o datoram si decidentilor zilei de 23 august 1944", a mai spus Adrian Majuru.

Sursa foto: Mediafax

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri