Victor Ponta a prezentat, sambata, in declaratii de presa sustinute la Palatul Victoria, discutiile care au avut loc in cursul diminetii, la Paris, la reuniunea liderilor social-democrati din statele europene, la care a luat parte, scrie Mediafax.

"S-a discutat despre situatia din Ucraina, am reiterat faptul ca Guvernul Romaniei condamna implicarea evidenta a Federatiei Ruse, ca sprijinul pe care Federatia Rusa il acorda separatisilor in estul Ucrainei este evident si ca Romania, alaturi de intreaga comunitate internationala, condamna aceasta interventie, ca sprijina in totalitate integritatea teritoriala si suveranitatea Ucrainei si ca sprijinim toate tipurile de sanctiuni care se decid la nivel european si la nivel international", a spus Ponta.

"In egala masura, insa, am precizat si intr-un fel am si raspuns la anumite ingrijorari ridicate de partenerii nostri europeni, am spus foarte clar ca in acest moment ideea unei interventii militare din partea Romaniei, din partea Europei, a NATO, este o chestiune care trebuie tratata cu foarte multa precautie, in limbaj diplomatic, adica trebuie sa ne gandim de zece ori inainte sa vorbim, ca interesul Europei si al Romaniei este acela de a sprijini Ucraina, insa, in acelasi timp, de a nu escalada conflictul si ca orice fel de declaratie - am fost intrebat si am precizat acest lucru - orice fel de declaratii facute la Bucuresti despre sprijin si interventii militare sunt declaratii strict politice atata timp cat nu au fost discutate niciodata, nici in Parlamentul Romaniei, nici in CSAT, nici intr-o alta institutie", a spus Ponta.

El a reiterat faptul ca Ucraina trebuie sprijinita printr-o singura voce la nivel european. "Am simtit nevoia sa prezint foarte clar aceasta pozitie a Romaniei si din punctul acesta de vedere exista, repet, la nivelul sefilor de guvern si de stat cu care am discutat, exista o pozitie unitara de sprijin pentru Ucraina, de condamnare a Federatiei Ruse, dar, dar, de foarte mare precautie atunci cand vine vorba de sprijin militar", a precizat premierul.