Iohannis a fost intrebat, intr-o emisiune a postului B1 Tv, daca nu are senzatia faptului ca din campania sa pentru prezidentiale lipseste ceva anume sau ca actiunile sau discursul sau ar fi ”incomplete”.

”Vreau sa fac altfel de politica, am altfel de discurs. Asta nu inseamna neaparat ca, daca lumea s-a obisnuit cu un anumit fel de discurs, aici, putin mai spumos, putin mai cu un debit verbal enorm, trebuie sa fie toti la fel, arata Mediafax. Nu, eu vin cu un discurs care cred ca ma caracterizeaza. (...) Acesta este discursul meu, acesta este felul in care fac eu politica. Eu vreau sa fiu ales presedinte al Romaniei fiindca fac asa politica, nu vreau sa fiu un actor ales fiindca as corespunde unei imagini create de media sau de altcineva”, a spus Iohannis. El a mentionat ca este ceva ”deosebit” in campania pentru prezidentiale datorita faptului ca are altfel de discurs, fata de ceilalti candidati.

Ar fi foarte frumos daca am reusi sa coagulam dreapta si sa avem mai putini candidati pe dreapta.

”Sunt din alt film, cum se spune, asa, colocvial si exista foarte multi pe care ii deranjez. Credeti ca sunt foarte fericiti ceilalti competitori ca eu am venit de la Sibiu acum un an de zile si am 30% in toate sondajele? Este clar ca am luat aceste procente de la ei. Toti sunt deranjati, incepand de la domnul Ponta, pana la oricine doriti, toti sunt deranjati de faptul ca sunt in competitie. Fiecare dintre ei are o relatie la o televiziune, la un radio, la un ziar si incearca sa induca ideea ca nu sunt candidatul potrivit. De aici apare acea sincopa pe care probabil o sesizati, dar nu este nicio problema, fiindca oamenii ma vad si isi dau seama ce vreau eu de fapt aici”, a afirmat Iohannis.
Presedintele PNL a mentionat ca in turul doi al prezidentialelor analizele sociologice ar arata ca sansele sale si ale lui Victor Ponta sunt egale, diferentele dintre cei doi fiind in marja de eroare.

”Ar fi foarte frumos daca am reusi sa coagulam dreapta si sa avem mai putini candidati pe dreapta, ori acest lucru deocamdata cred ca este destul de greu de obtinut fiindca sunt candidati care fie vor sa se profileze ei, fie sunt trimisi la inaintare de cineva cu o anumita tema de a sparge votul pe dreapta, fie sunt formatiuni care vor cu pretul acestor prezidentiale sa se profileze in spatiul public”, a mai spus liderul PNL. In cadrul emisiunii, Iohannis a fost provocat sa-si prezinte candidatura in limba engleza, acesta spunand intre altele ca este un faptuitor si nu un povestitor.