Romania nu ar fi afectata energetic de o eventuala oprire a livrarii de gaze din partea Gazprom, sustine ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, precizand ca grupul rus va reduce din nou cantitatile furnizate clientilor din Romania.

Nicolescu a aratat ca livrarile de gaze rusesti vor scadea cu 10% incepand de marti pana duminica, precizand ca si de aceasta data reprezentantii Gazprom nu au comunicat autoritatilor de la Bucuresti motivele reducerii volumelor de gaze.

"Am incercat sa discut astazi (luni - n.r.) cu ambasadorul Rusiei la Bucuresti, dar nu a fost posibil. Mi s-a spus ca nu este in Bucuresti. Voiam sa aflu motivele acestor reduceri, pentru ca nici Transgaz nu are un raspuns de la Gazprom", a afirmat luni intr-o declaratie de presa Razvan Nicolescu, potrivit Mediafax.

El a adaugat ca importurile de gaze pentru luni sunt in parametrii agreati. Ministrul a aratat ca productia zilnica de gaze a Romaniei este dubla fata de consum si ca populatia nu este afectata de reducerea gazelor din Rusia. "Cred ca trebuie sa incepem sa ne obisnuim cu aceasta situatie in saptamanile care vor urma. Cantitatile (importate - n.r., de aproximativ 200.000 metri cubi pe zi) sunt absolut nesemnificative si nu exista niciun fel de risc pentru perioada de iarna, chiar daca furnizarea s-ar opri de tot pana la primavara si chiar daca va fi o iarna extrem de dificila", a mai spus Nicolescu.

El nu exlude ca situatia importurilor de gaze rusesti sa se schimbe de la ora la ora. "Speram ca energia sa nu fie folosita ca arma politica, pentru ca cei care ar face asta ar avea de pierdut", a mai spus Nicolescu. Nicolescu a declarat sambata ca Gazprom a anuntat Transgaz ca livrarile de gaze naturale vor fi efectuate la parametri normali sambata si duminica, fara explica motivele reducerii cu 5% aplicata vineri sau ce se va intampla de luni.

Gazprom a transmis joi Transgaz ca livrarile de gaze catre Romania vor fi reduse in urmatoarele trei zile, fara sa explice motivele pentru scaderea volumelor. Romania consuma anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale si produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenta este importata din Rusia, prin firme intermediare, la preturi mai mari decat cele ale gazelor produse intern.

Companiile petroliere din Rusia, afectate de sanctiuni

Uniunea Europeana a institui vineri noi sanctiuni la adresa Rusiei, care prevad printre altele masuri specifice impotriva unor rusi si ucraineni acuzati ca sunt implicati in conflictul din Ucraina, dar si blocarea finantarii datoriei pentru trei companii petroliere, si anume Rosneft, Transneft si filiala petroliera a Gazprom - Gazprom Neft.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, ca noile sanctiuni impuse Rusiei, dar si cele impuse de Rusia Romaniei "afecteaza din punct de vedere economic", existand multe firme care aveau exporturi, dar a reiterat ideea ca "este un pret care merita si trebuie platit".

Pe fondul temerilor privind o eventuala intrerupere a livrarilor din Rusia pe timpul iernii, statele est-europene au inceput sa isi suplimenteze stocurile de gaze naturale, Romania fiind una din putinele tari din regiune care isi poate asigura necesarul de gaze din productia interna.

In ultimul deceniu, Rusia a oprit de trei ori furnizarea gazelor catre Ucraina, in 2006, 2009 si incepand din luna iunie a acestui an, din cauza disputelor cu Kievul referitoare la pret. In acest an, livrarile de gaze catre Europa au continuat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri