Avizul favorabil este acordat in contextul in care premierul Victor Ponta a declarat, in vara acestui an, ca Romania nu va avea nevoie sa reinnoiasca acordul cu Fondul Monetar International (FMI), care ajunge la final anul viitor.
In ultimii doi ani, Executivul a respins mai multe initiative legislative pe aceasta tema, arata Mediafax.

In proiect se arata ca romanii care au datorii sau credite si rate la banci trebuie sa beneficieze de reglementari clare si coerente care sa protejeze persoanele fizice, debitori de buna credinta, de situatia in care, sufocati de cumulul de datorii pe care trebuie sa le ramburseze, ajung in imposibilitate de plata. Scopul actului normativ este de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fara activitati antreprenoriale, aflate in insolventa, prin intermediul rambursarii datoriilor in baza unui plan ori prin intermediul lichidarii bunurilor respectivilor debitori.

Tratament mai bland pentru debitori

"Executarea silita trebuie sa fie o procedura aplicata numai in ultima instanta, atunci cand debitorul persoana fizica nu mai poate, din diferite motive imputabile acestuia, sa-si respecte angajamentele de la momentul contractarii creditului", se arata in proiect. Debitorul va fi considerat in imposibilitate de a-si achita datoriile la scadenta daca este incapabil sa isi achite doua sau mai multe datorii, fata de doi sau mai multi creditori, in decurs de peste 30 de zile de la data scadenta a acestora. In aceasta situatie, va avea dreptul sa depuna o cerere de "insolventa" si o propunere de plan pentru rambursarea datoriilor.

Instanta nu va putea refuza deschiderea procedurii de insolventa exclusiv in temeiul faptului ca debitorul nu are destule bunuri sa acopere costurile procedurii, costurile urmand astfel sa fie suportate de catre stat. In ultimii doi ani, inclusiv in scrisoarea de intentie convenita cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana in primavara acestui an, Guvernul s-a angajat ca va lua toate masurile pentru a nu fi adoptata o legislatie privind falimentul personal si nici alte propuneri legislative privind recuperarea datoriilor, pe motiv ca ar putea fi "subminata" disciplina de plata a ratelor la credite.

"Deoarece mentinerea disciplinei de creditare printre debitori contribuie semnificativ la consolidarea stabilitatii financiare, vom face toate eforturile sa evitam adoptarea initiativelor legislative privind insolventa personala, care creeaza un hazard moral si sunt deschise spre abuzuri la scara larga de catre debitori, ceea ce ar submina disciplina de creditare", se angaja constant Guvernul.

Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanta London Economics pentru Comisia Europeana, contractat in 2011 si finalizat anul trecut, Romania este una dintre putinele tari europene unde nu exista o legislatie privind insolventa persoanelor fizice, care nu beneficiaza de nicio forma de protectie in fata creditorilor odata ce ajung in situatia de a nu-si mai putea onora obligatiile financiare.

Citeste si:

Desi FMI neaga ca s-ar fi implicat in aceasta dezbatere, raportul London Economics aminteste ca in scrisorile atasate acordului se mentioneaza ca guvernul va continua consultarile cu FMI si Comisia Europeana inainte de a introduce masuri precum cele prezente in proiectul privind legea insolventei personale, care ar putea creste indisciplina in randul debitorilor.

Banca Nationala, care s-a opus de asemenea initiativelor, a invocat stabilitatea sistemului bancar si posibilitatea ca bancile, confruntate cu legiferarea falimentului personal, sa ceara mai multe garantii pentru credite si sa restrictioneze accesul la finantare.US Commercial Service, agentie a guvernului SUA, noteaza ca numarul insuficient de judecatori si avocati specializati in proceduri de faliment ingreuneaza procesul judiciar in astfel de cazuri si impiedica de multe ori solutionarea in mod consecvent a dosarelor.

De asemenea, exista motive de ingrijorare legate de sistemul judiciar, care nu ar face fata numarului ridicat de dosare care ar ajunge in instanta in baza unei legi a falimentului personal. Romania are in derulare un acord in valoare de 4 miliarde de euro cu FMI si Uniunea Europeana, din care nu intentioneaza insa sa acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja Romania de eventuale socuri pe pietele financiare si de a ajuta la reducerea costurilor de finantare.

Romania a incheiat cu succes, in ultimii patru ani, doua acorduri cu FMI, UE si Banca Mondiala, in valoare de 20 miliarde euro, respectiv 5 miliarde euro. Al doilea acord, semnat in 2011 si finalizat anul trecut, a avut de asemenea caracter preventiv, autoritatile optand sa nu acceseze fondurile puse la dispozitie de creditorii externi.
Mai multi analisti contactati recent de MEDIAFAX au apreciat ca exista un mare risc ca acordul cu FMI sa fie rupt daca Executivul va pune in aplicare masuri electorale.