"Din punctul meu de vedere, a fi un bun familist inseamna nu doar a fi casatorit, ci si a avea copii... Nu esti un om complet fara sa cresti un copil si consider ca mai ales acea afirmatie pe care a facut-o, sa spunem din greseala, dar ea ramane in spatiul public, si anume, ca neinvestind in educatia copiilor a investit in imobiliare, dl. Iohannis practic a spus ceea ce gandea, ca, intr-un fel, pune mai mult pret pe investitia in imobiliare decat in educatia copiilor. Victor Ponta este un bun familist, este casatorit, are un baiat, Andrei, are o fetita, Irina, si sunt convinsa ca-si mai doresc Daciana si Victor copii si eu le urez, ca mama deja a trei copilasi, sa mai aiba", a spus Gabriela Firea, citata de Agerpres.

Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidentiale, a lansat, vineri, in prima zi a campaniei electorale, volumul autobiografic "Pas cu pas" in curtea Primariei Sibiu. Candidatul ACL a spus ca "nu este chiar o coincidenta" ca evenimentul are loc in prima zi a campaniei electorale si ca volumul nu a fost scris ”pentru a infirma lucrurile care se inventeaza” despre el.

Care este averea prezidentiabilului Klaus Iohannis?

Klaus Iohannis nu are terenuri, dar a cumparat, impreuna cu sotia sa, trei apartamente si trei case in Sibiu. Apartamentele au 166 mp, 84,60 mp si 253 mp si sunt achizitionate in 1999, 1997, respectiv in 2001. Casele au 377 mp, 76 mp si 64 mp, prima fiind dobandita prin donatie si cumparare, in 1992, restul prin cumparare in anul 2007. Primarul Sibiului nu are in proprietate niciun autoturism. El declara trei conturi curente: unul de 13.500 euro, deschis in 2003, unul de 9.000 USD deschis in 1990, iar unul de 91.000 lei deschis in anul 1999.

Iohannis declara venituri obtinute, ca primar, in 2013, de 43.802 lei, mentionand ca sotia, profesor la Colegiul Gheorghe Lazar Sibiu, a obtinut venituri de 26.247 lei. La acestea se adauga veniturile realizate de el si de sotie din ”inchiriere imobil”, in 2013, in valoare totala de peste 228.000 lei.

Averile celorlalti candidati la prezidentiale pot fi consultate aici.

Cati bani au in conturi prezidentiabilii

Cati bani au in conturi prezidentiabilii