Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, presedintele Traian Basescu a semnat, luni, decretul prin care se ia act de demisia lui Titus Corlatean din functia de ministru al Afacerilor Externe, precum si decretul prin care Teodor-Viorel Melescanu este numit in functia de ministru al Afacerilor Externe.

Totodata, Administratia Prezidentiala anunta ca ceremonia de depunere a juramantului de investitura a lui Teodor Melescanu in functia de ministru de Externe va avea loc la ora 17.30, la Palatul Cotroceni, noteaza Mediafax. Titus Corlatean a anuntat, luni, ca l-a informat pe premierul Victor Ponta ca a decis sa-si depuna mandatul de ministru, mentionand ca MAE isi mentine pozitia ca nu exista baze legale pentru infiintarea de noi sectii de votare in strainatate la turul al doilea.

Al treilea portofoliu de ministru pentru Melescanu

Corlatean a mai spus ca nu accepta ca MAE sa fie implicat in jocul electoral al "domnilor Basescu si Iohannis". Ulterior, premierul Victor Ponta a anuntat ca i-a transmis presedintelui Traian Basescu nominalizarea lui Teodor Melescanu pentru postul de ministru al Afacerilor Externe.

Teodor Melescanu a mai fost ministru de Externe in perioada 1992-1996, in Guvernul Nicolae Vacaroiu, iar in perioada aprilie 2007 - decembrie 2008 a fost ministru al Apararii, in Cabinetul Tariceanu. Din februarie 2012, Teodor Melescanu a fost director al Serviciului de Informatii Externe, functie din care a demisionat in luna septembrie, ulterior el anuntandu-si candidatura ca independent la Presedintie.