Prima dezbatere care i-a pus fata in fata pe Victor Ponta si Klaus Iohannis a fost difuzata marti seara la Realitatea TV, iar in seara urmatoare acestia au fost prezenti in studioul B1 TV. Prezidentiabilul PSD a dominat in prima confruntare, insa liderul ACL a reusit sa adopte un ton mai combativ in cea de-a doua.

"Mi s-a parut mai echilibrata putin: daca la prima dezbatere, de la Realitatea TV, Victor Ponta a dominat relativ clar, la B1 TV dezbaterea a fost mai stransa, mai degraba o remiza", spune Radu Magdin, strateg in comunicare politica. Cu toate acestea, analistul crede ca cei care sunt polarizati in jurul unui candidat au o imagine deja formata: "Suntem natural inclinati, daca avem deja o optiune, sa ne vedem candidatul ca perfect, desi nu este cazul".

Un elev de liceu care e bun pe debate era mai performant decat domnul Iohannis.

Sociologul Alfred Bulai a criticat aspru prestatia lui Klaus Iohannis din prima confruntare: "Dezbaterea a fost penibila, pentru ca nu putea sa dovedeasca mare lucru atata timp cat unul dintre candidati a fost total nepregatit, adica domnul Iohannis. Cei care il simpatizau evident ca au fost dezamagiti de performanta, cel putin de cea de miercuri. Un elev de liceu care e bun pe debate era mai performant decat domnul Iohannis. Ponta a fost mult mai pregatit pe ansamblu. A punctat in final, cand Iohannis a vrut sa ii puna o intrebare cutremuratoare si s-a trezit cu un raspuns care a fost impotriva sa".

In ceea ce priveste analiza in oglinda a discursurilor celor doi candidati, Alfred Bulai este la fel de transant: "Nu este nimic de comparat, daca ne gandim doar la aberatia de Woody Allen din partea lui Iohannis, care s-a plans toata emisiunea care minute de recuperat, iar la final, cand a avut un minut la dispozitie sa transmita un mesaj natiunii, a spus doua cuvinte".

O pozitie asemanatoare are si Costin Ciobanu, specialist in comunicare politica: "In dezbaterea de la Realitatea TV am avut de fapt un singur candidat, Iohannis fiind superficial in abordari si nepregatit. Aseara Iohannis a aratat ca poate livra mesaje, ca poate fi ofensiv si ca poate veni cu temele facute. Victor Ponta a cautat sa defineasca inca o data foarte clar miza alegerilor: sfarsitul regimului Basescu si asocierea lui Iohannis cu Presedintele si cu PDL".

In ceea ce priveste atacurile contracandidatului Iohannis, specialistul spune ca acestea se pot incadra mai degraba in zona argumentelor strategice: "A atacat puncte personale ale lui Ponta (precum plagiatul), dar s-a concentrat pe criticarea PSD, a oamenilor care stau in spatele lui Ponta si pe pericolul concentrarii puterii. In unele momente, Ponta a fost sicanat de replicile invatate de acasa ale lui Iohannis".

Fileul dintre candidati si scorul final

Dupa o prima dezbatere pe care a pierdut-o in favoarea candidatului PSD-ului, Klaus Iohannis a incercat, miercuri seara, o intersanjabilitate a rolurilor si sa adopte o pozitie ofensiva.

"Dezbaterea de aseara le-a permis votantilor lui Iohannis sa spere din nou, dupa dezamagirea pe care au avut-o marti seara. S-ar fi putut aplica teorema lui Thomas, care spune ca, daca oamenii cred ca o situatie este reala, atunci ea va fi reala prin consecintele ei", crede Costin Ciobanu. In ceea ce priveste rolurile celor doi candidati, avantajul lui Victor Ponta a fost dat de functia de prim-ministru, in timp ce Iohannis a mizat pe calitatile unui candidat "diferit".

Iohannis joaca rolul candidatului altfel.

"Victor Ponta si-a folosit pozitia guvernamentala pentru a proiecta atributul competentei profesionale asupra candidaturii sale. Iohannis joaca rolul candidatului altfel, prin mesaje si atitudine si vrea sa fie perceput drept omul schimbarii", completeaza specialistul in comunicare politica.

Sursa foto: Mediafax Foto.

Pe de alta parte, Radu Magdin crede ca in a doua dezbatere liderul ACL a recuperat din punctele pierdute dupa confruntarea moderata de Rares Bogdan, insa contracandidatul sau a pastrat aceeasi tehnica. "Iohannis a accelerat ritmul si a parut mai combativ, a parut si mai pregatit ca anterior, a adus documente. Ponta a recurs iar la hartii si cifre, poate era mai bine daca era putin mai emotional, pentru complementaritate, avand in vedere schimbarea lui Iohannis", a declarat acesta. Facand un bilant in urma celor doua dezbateri, el a proiectat asupra celor doi candidati calitati care ii califica, in opinia lui, in egala masura: "Ponta are avantajul experientei, Iohannis pe cel al noutatii si al prezumtiei de inocenta politica, fiecare vine asadar cu plusuri si minusuri, restul e <<de gustibus>>".

Electoratul decis, in afara mizei dezbaterilor

Rezultatele in urma primului tur al alegerilor l-au dat invingator pe Victor Ponta, care a obtinut 40,44% din voturi, in timp ce Klaus Iohannis a luat 30,37%. In turul doi, acestia pot lua voturi atat de la contracandidatii lor din primul scrutin, cat si de la nehotarati, care reprezinta 7-10% din masa de votanti. In ceea ce priveste polarizarea stanga-dreapta, aceasta va ramane aproape constanta si in turul doi, sustin analistii consultati de wall-street.ro.

"Cea mai mare parte a populatiei isi va pastra optiunile, e greu de crezut ca se schimba optiunile la cei care au votat Ponta sau Iohannis in primul tur, problema este cum ii convingi pe ceilalti, din bazinul celorlalti candidati, eventual si altii care nu s-au dus la vot in primul tur si ar vrea sa mearga in turul II", apreciaza Alfred Bulai.

Citeste si:

Aceeasi interpretare o ofera si Radu Magdin: "Nu vad motive de schimbare a opiniei celor care faceau parte din cele doua tabere, in fond, stilurile sunt foarte diferite intre Iohannis si Ponta, fie iti plac, fie nu".

Cu toate acestea, Costin Ciobanu avertizeaza asupra pericolului de a interpreta prestatiile celor doi intr-o nota decisiva. "Votantii PSD sunt convinsi de superioritatea lui Ponta, iar activul PSD va trebui sa inlature senzatia ca batalia este castigata dinainte de vot", afirma analistul.

Calcule pre-alegeri: matematica procentelor si comportamentul nehotaratilor

Provocarea celor doi candidati in turul doi este convingerea electoratului nehotarat, care ar putea fi cel decisiv, alaturi de "feliile" luate de la cei din turul I, cu afilieri mai mult sau mai putin exprimate fie catre prezidentiabilul PSD, fie catre oponentul sau.

"Pentru amandoi, si mai ales pentru Iohannis, se pune problema sa castigi pe altii, pentru ca ambii, ca numar de voturi, au luat mai putin decat aveau nevoie, deci se pune problema ce iau in plus. Domnul Iohannis ar trebui sa recupereze 20%, iar domnul Ponta doar 10%.

Problema este ca cei care nu sunt foarte interesati de politica sunt foarte greu de convins. Toate dezbaterile electorale au acest rol, nu au rolul de a iti castiga proprii votanti, trebuie sa faci o chestie cutremuratoare ca sa te paraseasca si ai tai", considera Bulai.

La fel de sceptic este si Radu Magdin in ceea ce priveste cetatenii cu optiuni electorale slab conturate: "Nu cred ca cel care are in primul rand nevoie de nehotarati, si anume Klaus Iohannis, pentru a recupera din decalajul fata de Victor Ponta, a reusit sa ii convinga in numar suficient".

Costin Ciobanu crede insa ca avantajul candidatului ACL ar putea fi cresterea prezentei la vot, sporita tocmai de votantii care nu erau decisi in turul I. "Doar in 2009 prezenta in turul al doilea a fost mai mare decat in primul. Estimarile de pana acum arata o prezenta similara cu cea din 2 noiembrie. Cu cat prezenta va fi mai mare, cu atat poate spera mai mult Iohannis. Dar argumente prea multe pentru un fenomen precum cel din 2009 nu sunt", a punctat Ciobanu.

Cati romani au urmarit dezbaterile

Prima confruntare electorala, cea de la Realitatea TV, a fost urmarita de 3,5 milioane de oameni, cumuland insa audientele celor cinci posturi care au difuzat-o, respectiv Realitatea TV, Antena 3, Romania TV, B1 TV si Digi 24, conform datelor paginademedia.ro.

A doua dezbatere a avut insa mai putini spectatori, avand in vedere ca doar o alta televiziune a mai difuzat confruntarea de pe B1 TV, si anume Digi 24. Astfel, la B1 TV s-au uitat 1,8 milioane de romani, in timp ce la Digi 24 au fost mai putin de o treime, 500.000.

Turul doi al alegerilor prezidentiale se desfasoara pe 16 noiembrie. Cel mai recent sondaj CSCI arata ca 54% dintre cei chestionati il vor vota pe Victor Ponta, in timp ce Klaus Iohannis va fi votat de 46% din electoratul care merge la vot.

Sursa foto: Mediafax Foto