Calin Popescu Tariceanu a declarat, duminica, la Antena 3, despre posibilele portofolii pe care PLR le-ar viza, in cazul remanierii, ca ”se gandesc la Finante, Transporturi, Economie, dar si alte ministere, precum Cultura sau Educatie si ca marti sau miercuri se vor sti mai multe in acest sens.

”Prezenta liberalilor in Guvern ii face pe oameni sa se gandeasca la ministerele economice. Suntem intr-o discutie, cu premierul, dar la nivelul principiilor”, a spus presedintele PLR, adaugand ca ponderea va fi probabil de doua ministere.

”Suntem in discutii, nu am incheiat negocierea. Ne gandim la Finante, Transporturi, Economie, dar sunt si alte ministere unde ar fi utila o prezenta liberala, Invatamant, Cultura”, a precizat Tariceanu.

El a adaugat: ”Marti, miercuri, vom sti mai multe in acest sens, desi firesc ar fi sa asteptam decizia UDMR, pe 13 decembrie. Am discutat calendarul cu premierul Ponta, initial fusesera niste date mai apropiate”, a mai declarat Tariceanu, precizand ca ”aceasta problema trebuie rezolvata cat mai rapid, dar trebuie sa se astepte decizia UDMR”, scrie Mediafax.

Premierul Victor Ponta a declarat, martea trecuta, ca UNPR, PC si PLR vor avea cate doua portofolii de ministri, el aratand ca nu a discutat cu liderul PLR Calin Popescu Tariceanu care anume vor reveni acestei formatiuni.

El a spus ca PLR va primi categoric portofolii, in conformitate cu principiul de functionare al coalitiei de guvernare. Intrebat daca PLR va primi portofolii, Ponta a raspuns: „Categoric da, iar principiul de functionare al coalitiei il cunoasteti si ramane in vigoare si anume si UNPR si PC si PLR vor avea cate doua portofolii de ministri, dar nu am discutat care anume, pentru ca e total prematur. Intai vrem sa discutam ce facem cu Guvernul in perioada urmatoare, bugetul si dupa aceea o sa discutam de restructutarea Guvernului”.

Potrivit unor surse politice, restul portofoliilor in viitoarea structura guvernamentala urmeaza sa revina PSD intr-o forma comasata.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri