CEDO precizeaza, intr-un comunicat, ca a decis, prin vot majoritar, ca plangerea formulata de fostul premier roman Adrian Nastase este inadmisibila. Decizia instantei de la Strasbourg este definitiva, scrie Mediafax.

Astfel, Adrian Nastase a reclamat faptul ca verdictul dat impotriva sa, urmare a unor proceduri incorecte, condamnarea la inchisoare si consecintele suferite in urma deciziei, precum imposibilitatea de a avea o viata normala de familie, pierderea carierei profesionale si politice, dar si reflectarea cazului sau in media, au constituit "un tratament umilitor" si au avut ca rezultat incercarea sa de a se sinucide.

Curtea a precizat ca "existenta unor presupuse proceduri incorecte" nu incalca Art. 3 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului referitor la interzicerea torturii si a tratamentelor degradante sau inumane. Totodata, CEDO a respins plangerea fostului premier privind lipsa unei instante "independente si impartiale".

Adrian Nastase a sustinut ca s-a incalcat Art. 6 al Conventiei, intrucat nu a fost audiat de un tribunal independent si impartial, deoarece unul dintre judecatorii tribunalului de prima instanta nu ar fi fost numit judecator prin decret prezidential. In opinia fostului premier, aceasta practica ar submina legalitatea respectivei instante.

Curtea de la Strasbourg a decis ca nu exista "niciun fel de circumstante care sa justifice ingrijorarile domnului Nastase referitoare la transferul judecatorului in cauza din functia de procuror-sef de sectie al DNA in postul de judecator". De asemenea, judecatorii europeni au stabilit ca nu exista temei pentru plangerea fostului premier privind "existenta unei relatii de subordonare sau dependenta intre Inalta Curte si biroul Procurorului general".

In ceea ce priveste plangerea referitoare la faptul ca Inalta Curte a audiat peste 700 de martori ai acuzarii si doar cinci ai apararii, CEDO a precizat ca discrepanta dintre numarul martorilor acuzarii si cei ai apararii nu dovedeste faptul ca Adrian Nastase a fost impiedicat sa solicite martori, asa cum au facut procurorii.

Citeste si:

CEDO a respins si alte plangeri ale fostului premier Adrian Nastase, apreciind ca sunt "nefondate" sau incompatibile cu dispozitiile Conventiei sau nu au fost epuizate toate caile de recurs interne.

Adrian Nastase a fost condamnat definitiv, pe 20 iunie 2012, de ICCJ, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul "Trofeul calitatii", in care era acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru Presedintie din partea PSD.

Fostul premier Adrian Nastase a declarat, pe 17 aprilie 2013, la Antena 3, ca, din decembrie 2012, a facut o plangere la CEDO, pentru a arata nedreptatea din cazul sau, mentionand ca nu a dorit sa faca cerere de gratiere catre Traian Basescu, pentru ca ar fi fost o umilinta si o recunoastere a unei vinovatii.

"Voi cauta mai departe sa gasesc un remediu juridic - si e un lucru pe care nu l-am spus pana acum - inca din decembrie am facut plangere la CEDO in legatura cu aceasta condamnare pentru ca vreau pe mai departe sa arat felul incorect in care s-a desfasurat procedura si nedreptatea din sentinta respectiva", a spus Nastase. El a mai aratat ca niciodata nu ar fi facut o cerere de gratiere a sa catre presedintele Traian Basescu.

"Mi s-ar fi parut o umilinta. As fi preferat sa stau doi ani sau oricat in penitenciar. O cerere ar insemna recunoasterea unei vinovatii pe care eu o resping categoric. (...) Pentru mine o cerere de gratiere catre Basescu ar fi fost o alta umilinta, pe care in niciun caz eu insumi nu as fi acceptat sa o indur", a spus Nastase. Fostul premier a mai spus ca in cazul sau a fost vorba despre "o razbunare politica".