Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Constanta, Nicusor Constantinescu, a revenit la serviciu, joi, dupa o pauza de noua luni, spunand ca doreste sa vada in ce stadiu sunt proiectele judetului, neavand insa voie sa comunice cu o parte dintre functionarii si consilierii judeteni.

Nicusor Constantinescu, care si-a reluat joi atributiile de presedinte al CJ Constanta, a fost intrebat de jurnalisti cu cine are voie si cu cine nu are voie sa comunice dintre angajatii CJ si dintre consilierii judeteni, spunand ca se va consulta cu avocatii sai in privinta acestui aspect. “M-am intors la lucru si la treaba. Nu are importanta acum cu cine am voie sau nu sa iau legatura. Astept avocatii sa vedem din rechizitoriul DNA cu care dintre functionari si dintre consilierii judeteni am interdictie sa ma intalnesc si cu care nu”, a afirmat Constantinescu.

El a mai spus ca isi propune ca in perioada urmatoare sa verifice stadiul proiectelor derulate de Consiliul Judetean, dar si de institutiile din subordinea CJ. De asemenea, Constantinescu a precizat ca de acum incolo va prezida sedintele Consiliului Judetean, precizand ca este obligat de lege sa le conduca.

Presedintele CJ Constanta a tinut sa salute discursul presedintelui Klaus Iohannis de la sedinta CSM si faptul ca a cerut sa nu se mai scurga informatii in presa din dosarele procurorilor DNA. “As vrea sa salut public initiativa si discursul presedintelui Iohannis facut la CSM pentru ca este primul om politic dupa 2004 care a cerut Consiliului Superior al Magistraturii sa inceteze teroarea justitiei televizate din Romania. Sunt de acord cu ce a cerut presedintele Iohannis pentru ca el nu a facut un discurs acolo, el a afirmat in calitate de presedinte al Romaniei faptul ca in Romania trebuie sa existe separarea puterilor in stat, faptul ca in Romania, conform Constitutiei, trebuie sa existe prezumtia de nevinovatie a oricarui cetatean roman si prezumtia de nevinovatie inseamna ca nu trebuie ca cetatenii romani sa-si dovedeasca nevinovatia si trebuie magistratii, procurorii sa demonstreze vinovatia si nevinovatia si acest lucru, din pacate, in regimul Basescu si in ultimii ani in special nu s-a intamplat, inclusiv in ceea ce ma priveste”, a declarat Nicusor Constantinescu.

Nicusor Constantinescu nu si-a mai putut exercita prerogativele de presedinte al CJ Constanta din luna aprilie a anului trecut, cand a plecat in SUA sa se opereze de cancer. Pentru ca nu s-a intors atunci cand convenise cu procurorii DNA ca se va intoarce in tara, anchetatorii au cerut arestarea sa preventiva. La inceputul lunii august 2014, Curtea de Apel Bucuresti a decis sa mentina decizia luata de Tribunalul Bucuresti privind arestarea sa preventiva.

Dupa aceasta decizie, Nicusor Constantinescu a fost suspendat din functie printr-un ordin al prefectului de Constanta, iar atributiile sale au fost preluate de vicepresedintele CJ Cristinel Dragomir.

La inceputul lunii septembrie 2014, Constantinescu a fost arestat preventiv si in dosarul Centrului Militar Zonal, decizia fiind luata de Tribunalul Constanta. El a revenit in tara la inceputul lunii noiembrie, fiind dus de autoritati in arest. La sfarsitul lui noiembrie 2014, primul mandat de arestare preventiva pe numele lui Constantinescu a fost inlocuit cu masura controlului judiciar, de catre magistratii bucuresteni, iar in 5 decembrie aceeasi decizie a fost luata si de Curtea de Apel Constanta. Instanta a decis, de asemenea, ca Nicusor Constantinescu nu are voie sa ia legatura cu functionarii CJ Constanta si nici cu consilierii judeteni, astfel ca acesta nu si-a putut relua atributiile, desi ordinul de prefect privind suspendarea sa din functie a expirat odata cu ridicarea masurii arestarii preventive.

La sfarsitul anului trecut, Curtea de Apel Constanta a respins solicitarea lui Nicusor Constantinescu de modificare a conditiilor controlului judiciar. El ceruse sa poata lua legatura cu angajatii Consiliului Judetean si cu consilierii judeteni in chestiuni care nu sunt legate de Centrul Militar Zonal Constanta, obiectul dosarului pentru care este judecat.

Totusi, in aceasta saptamana Curtea de Apel Constanta a admis in parte o contestatie la executare depusa de Nicusor Constantinescu, precizand ca el nu are voie sa comunice cu personalul Consiliului Judetean si cu consilierii judeteni ”care au participat, in orice forma, in procesul de propunere, decizie si executie a celor doua hotarari ale CJ Constanta care au vizat Centrul Militar Zonal si care sunt mentionate in actul de sesizare al instantei”. Presedintele Consiliului Judetean poate lua legatura astfel cu persoanele care nu au avut legatura cu dosarul Centrului Militar Zonal.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri